O companie din Emiratele Arabe Unite este interesată să cumpere activele internaționale ale Lukoil
Compania International Holding Company (IHC) din Emiratele Arabe Unite analizează posibilitatea de a achiziționa activele internaționale ale gigantului petrolier rus Lukoil, aflate în proces de vânzare din cauza sancțiunilor americane. Reprezentanții companiei din Abu Dhabi au notificat despre acest lucru Departamentul Trezoreriei Statelor Unite (SUA), scrie The National.
IHC este condusă de șeicul Tahnoon bin Zayed Al Nahyan, viceguvernator al Abu Dhabi și consilier al președintelui din Emiratele Arabe Unite pe probleme de securitate națională. Conform datelor pentru al doilea trimestru al anului 2025, activele totale ale IHC au ajuns la 436 miliarde de dirhami (118,7 miliarde de dolari).
Potrivit Bloomberg, printre companiile care sunt interesate de activele internaționale ale Lukoil se numără Exxon Mobil, Chevron, Abu Dhabi National Oil (Adnoc) din Emiratele Arabe Unite, precum și fondul privat de investiții Carlyle.
Lukoil - al doilea cel mai mare producător de petrol din Rusia - caută cumpărători pentru operațiunile sale din afara țării, ce includ rafinării, zăcăminte petroliere, stații de distribuție și activități comerciale globale, pe fondul intensificării sancțiunilor americane care i-au limitat capacitatea de a funcționa în străinătate.
Sancțiuni pentru Lukoil și vânzarea activelor internaționale
Pe 22 octombrie, Biroul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Departamentului Trezoreriei SUA a anunțat sancțiuni care vizează principalele companii petroliere ruse - Rosneft și Lukoil. După aceasta, „Lukoil” a decis să-și vândă activele din străinătate.
Măsura privind impunerea sancțiunilor urma să intre în vigoare la data de 21 noiembrie, însă a fost amânată până pe 13 decembrie.
În R. Moldova, Lukoil operează cu trei baze petroliere și un terminal de gaz, precum și 106 stații de alimentare în toate raioanele țării. Potrivit mold-street.com, Lukoil-Moldova asigură aproape 45% din importul de motorină și deține monopolul la combustibilul pentru avioane.
Pe 14 noiembrie, Chișinăul a încheiat un contract de comodat cu Lukoil pentru preluarea activelor de la aeroport, cu titlu gratuit. Măsura având scopul de a asigura furnizarea neîntreruptă a kerosenului pentru aviație, iar începând cu ziua de 20 noiembrie, Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga” a început să asigure alimentarea aeronavelor cu combustibil.
Anterior, Ministerul Energiei al R. Moldova anunța că Guvernul se pregătește să achiziționeze depozitul de combustibil al Lukoil de la aeroport.