Noi proteste la Tbilisi, împotriva legii „agenților străini”. Proiectul va fi votat în lectură finală pe 14 mai
Mii de oameni au participat duminică la un nou protest în capitala Georgiei, Tbilisi, împotriva proiectului de lege privind „influența străină”, care urmează să fie aprobată pe 14 mai în lectura a treia - finală. Criticii interni și țările occidentale au spus legea că va fi folosită pentru a reprima vocile independente, așa cum se întâmplă în Rusia.
Premierul georgian Irakli Kobahidze a promis duminică, 12 mai, că partidul Visul Georgian va asigura adoptarea proiectului de lege în a treia lectură în această săptămână și a amenințat protestatarii cu urmărirea penală, în cazul în care vor recurge la violență.
Pe 13 mai, comisia juridică a Parlamentului georgian a susținut proiectul de lege privind „agenții străini” în a treia lectură. Mâine, 14 mai, proiectul de lege va fi examinat în a treia lectură în cadrul ședinței plenare, scriu canalele de Telegram.
Opoziția georgiană le-a cerut celor care nu sunt de acord cu proiectul de lege să vină la un protest care să dureze toată noaptea, în fața Parlamentului, pentru a-i împiedica pe deputați să intre în clădire.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Legea privind „agenții străini” a fost inițiată de partidul de guvernământ, „Visul Georgian”. Potrivit autorilor documentului, scopul proiectului este sporirea transparenței activității ONG-urilor și a surselor de informare în masă, care primesc finanțare străină.
De cealaltă parte, opoziția georgiană susține că autoritățile vor folosi această lege pentru a exercita presiuni asupra mass-mediei independente, așa cum s-a întâmplat anterior în Rusia. Opozanții documentului îl numesc „lege rusească”, făcând o asociere cu legea privind agenții străini, adoptată de Rusia în 2012.