Noi condamnări pentru coruperea electorală din 2024: Două femei din Drochia, obligate să achite peste 91.000 de lei
Două femei din raionul Drochia au fost condamnate în primă instanță pentru corupere electorală. Potrivit hotărârilor emise, ambele inculpate ar fi determinat alegători să își exercite dreptul de vot în favoarea unui anumit candidat la alegerile prezidențiale din toamna anului 2024 și pentru opțiunea „NU” la referendumul organizat în aceeași perioadă.
În primul caz este vizată o tânără de 26 de ani, care ar fi avut rol de executor în raionul Drochia și în alte unități administrativ-teritoriale, acționând împreună cu alte persoane a căror identitate este în curs de stabilire. În luna octombrie 2024, inculpata ar fi oferit bani pentru a determina un alegător cu vârsta de 69 de ani să își exercite dreptul electoral în favoarea unui candidat la alegerile prezidențiale și pentru votul „NU” în cadrul referendumului.
„Femeia a instalat pe dispozitivul electronic al alegătorului aplicația PSB (Promsvyzbank) cu deschiderea conturilor și depunerea în conturile respective a mijloacelor bănești în sumă de 10.000 lei, bani pe care, în luna februarie 2025, i-a ridicat personal și transmis alegătorului ca recompensă pentru acordarea votului viciat”, precizează Procuratura Generală.
Cauza penală a fost examinată de Judecătoria Drochia, sediul Central, în perioada octombrie 2025 – martie 2026. Inculpata a fost condamnată la o amendă de 750 de unități convenționale, echivalentul a 37.500 de lei.
În al doilea caz a fost condamnată o femeie în vârstă de 60 de ani. Aceasta i-ar fi transferat 30.000 de ruble rusești unui alegător în vârstă de 40 de ani, prin intermediul aplicației PSB.
Inculpata a fost condamnată la o amendă de 1.000 de unități convenționale, echivalentul a 50.000 de lei. Totodată, instanța a dispus încasarea cheltuielilor judiciare în sumă de 3.640 de lei.
Sentințele nu sunt definitive și pot fi atacate la Curtea de Apel.