miercuri, 12 august, 2026
  • USD
  • EUR
Muncitorii străini cazați în vagoane, transferați în cămine din Chișinău. Au la dispoziție și transport gratuit
Foto: IGM

Muncitorii străini cazați în vagoane, transferați în cămine din Chișinău. Au la dispoziție și transport gratuit

Muncitorii din Bangladesh și Nepal, care erau cazați în vagoane de tren scoase din uz, la marginea Chișinăului, au fost relocați într-un complex de cămine din municipiu. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General pentru Migrație, după verificările efectuate la începutul lunii iulie.

Potrivit IGM, agentul economic vizat a întreprins măsuri și pentru transportul muncitorilor către și de la locul de muncă. Totodată, au fost actualizate datele privind domiciliul și reședința cetățenilor străini, în conformitate cu prevederile legale.

Verificările au avut loc după ce presa a relatat despre condițiile în care erau cazați peste 100 de muncitori din Asia, în opt vagoane amplasate pe teritoriul unei fabrici din sectorul Botanica.

IGM anunțase anterior că, în urma controlului din 1 iulie, au fost întocmite 101 procese-verbale pentru nedeclararea schimbării domiciliului sau reședinței. Totodată, doi cetățeni străini au fost depistați în ședere ilegală pe teritoriul Republicii Moldova.

Inspectoratul General pentru Migrație precizează că va continua monitorizarea situației și verificările privind respectarea legislației. În cazul unor noi încălcări, vor fi dispuse măsurile prevăzute de lege.

Cazul a intrat și în atenția Parlamentului și a Avocatului Poporului, care urma să verifice respectarea drepturilor muncitorilor, inclusiv condițiile de trai, sănătatea, protecția socială și condițiile de muncă.

Muncitori din Asia, cazați în vagoane de tren la marginea Chișinăului: Urmează audieri parlamentare și o anchetă extinsă
De mai bine de un an, peste 100 de lucrători din Bangladesh și Nepal ar locui în condiții precare în opt vagoane de tren scoase din uz, amplasate pe teritoriul unei fabrici situate la intrarea în Chișinău. Cazul a ajuns în atenția publică, inclusiv a deputaților, după un reportaj difuzat