Moldovenii produc și consumă mai multe pomușoare. În 2023, fiecare cetățean a mâncat în mediu 7,7 kg
Moldovenii au început să consume mai multe pomușoare. Potrivit expertului economic Veaceslav Ioniță, anul trecut, fiecare cetățean a mâncat în mediu 7,7 kg de pomușoare. Cantitatea este de 2,5 ori mai mare decât cea consumată în 2016.
„Circa 95% sau 7,3 kg per capita din pomușoarele consumate sunt de producție locală, restul fiind de import. Cele de import sunt de regulă importate în afara sezonului de import”, a explicat Veaceslav Ioniță.
În 2023, la fiecare kg de pomușoare importate, R. Moldova a exportat 2,5 kg. Expertul remarcă că acest lucru demonstrează că agricultorii autohtoni au crescut intens producția de pomușoare în ultimii ani.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
„Căpșunile domină consumul nostru cu peste 50% din total, urmate de zmeură - cu aproape 40% și restul pomușoarelor - mai puțin de 10%”, a conchis Ioniță.
Amintim că, în perioada 1-2 iunie, în Scuarul Teatrului Național de Operă și Balet Maria Bieșu din capitală va avea loc Festivalul Pomușoarelor și al Mierii de Albine.
Potrivit organizatorilor, pe lângă pomușoare și miere, iubitorii de produse naturale autohtone vor putea savura și combinații deosebite, cum este mierea cremă cu pomușoare.