Moldovagaz solicită ANRE reducerea cu peste 9% a tarifului la gazele naturale

Compania Moldovagaz a expediat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) solicitarea privind revizuirea tarifului de furnizare a gazelor naturale pentru consumatorii finali la prețuri reglementate pentru anul curent. Astfel, se propune un tarif de 10,095 lei pentru o mie de metri cubi, cu 9,3% mai puțin decât cel în vigoare.
Potrivit Moldovagaz, principalii factori care au determinat necesitatea revizuirii tarifelor sunt reducerea prețurilor de achiziție pentru gaze naturale pe platforma TTF și micșorarea semnificativă a volumelor de realizare a gazelor naturale consumatorilor.
„În punctele de intrare în rețelele de transport noul tarif ar trebui să constituie 7,716 lei pentru o mie de metri cubi sau cu 13,6 % mai puțin decât cel în vigoare, iar la punctele de ieșire din rețelele de transport gaze noul tarif ar trebui să constituie 7,801 lei pentru o mie de metri cubi sau cu 13,5 % mai puțin decât cel actual”, notează Moldovagaz.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Totodată, la punctele de ieșire din rețelele de distribuție a gazelor de presiune înaltă se propune stabilirea acestuia la nivelul de 7,915 lei pentru o mie de metri cubi, cu o reducere de 13,3%, la presiunea medie – 8 917 lei pentru o mie de metri cubi, sau cu 11,5% mai puțin, iar în cazul rețelelor de presiune joasă, la care sunt conectați toți consumatorii casnici și o parte a consumatorilor non-casnici – 12 200 lei pentru o mie de metri cubi, cu o scădere de 8,9%.
În luna februarie, prețul gazelor naturale pentru consumatorii din R. Moldova a fost redus până la 14.46 lei/m3, cu circa 3,5 lei. Noul tarif a intrat în vigoare pe 23 februarie.
