Ministerul Energiei a pregătit un plan de acțiuni pentru situații excepționale pe piața energiei electrice
Ministerul Energiei anunță că a pregătit un „plan de acțiuni pentru situații excepționale pe piața energiei electrice”. Documentul a fost elaborat în baza unei evaluări a riscurilor referitoare la securitatea aprovizionării cu energie electrică. Pe baza scenariilor identificate de posibile crize, au fost prevăzute măsurile pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de criză legate de furnizarea energiei electrice.
Riscurile prevăzute în Planul Ministerului Energiei se împart în câteva categorii, legate de lipsa de combustibil, eșecul pieței energiei electrice, atac rău intenționat, vreme extremă, defecțiune tehnică, dezastre naturale, factori umani sau altele.
„Regulamentul stabilește rolurile și responsabilitățile întreprinderilor din domeniul energiei electrice, ale participanților la piața energiei electrice, ale utilizatorilor de sistem și ale consumatorilor, în ceea ce privește reducerea riscurilor pentru siguranța energiei electrice și pregătirea pentru prevenirea și gestionarea crizei în domeniul energiei electrice, asigurând transparența și ținând seama de cerințele pieței competitive a energiei electrice”, anunță Ministerul Energiei.
De asemenea, sunt descrise atribuțiile Comisiei pentru situații excepționale și procedurile de gestionare a crizei pentru diferitele scenarii.
„Comisia, sesizată de operatorul sistemului de transport a energiei electrice sau de Ministerul Energiei, în cel mult 12 ore verifică riscurile și constată situație excepțională. Ulterior, Comisia preia coordonarea acțiunilor în sector, iar deciziile sale sunt obligatorii și prevalează în raport cu planurile proprii ale întreprinderilor electroenergetice, cu prevederile contractuale și actele normative în domeniu”, mai precizează responsabilii din cadrul Ministerului Energiei.
Planul de pregătire pentru situații excepționale pe piața energiei electrice este documentul operativ de lucru al Comisiei naționale, precum și al tuturor actorilor din sectorul energetic.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Consumul total de energie electrică în R. Moldova, în anul 2022, a fost de aproximativ 4513 mil. kWh. Sarcina de vârf a sistemului electroenergetic depășește 1000 MW în timpul iernii, în timp ce sarcina electrică vara variază între 330-700 MW pentru malul drept. Sarcina de vârf înregistrată în anul 2022 pe drept al râului Nistru a fost de 750 MW iarna și de 670 MW vara.
La rețelele electrice de distribuție sunt conectați 1284,8 mii consumatori finali, dintre care 95,45% sunt consumatori casnici. Acestora le-a revenit în anul 2022 aproximativ 44% din totalul de energie electrică furnizată.
Regulamentul privind situațiile excepționale în sectorul electroenergetic transpune Regulamentul UE privind pregătirea pentru riscuri în sectorul energiei electrice și face parte din Pachetul de integrare a pieței energiei electrice. Pachetul din 9 acte normative prevede cuplarea piețelor naționale din Comunitatea Energetică cu piața unică energetică europeană până la sfârșitul anului 2025.