Membrii fostului partid „Șor” au depus o cerere la CEC privind anularea rezultatelor alegerilor locale din 2023
Membrii fostului partid „Șor” au depus la Comisia Electorală Centrală (CEC) o cerere în vederea anulării rezultatelor alegerilor locale generale din noiembrie 2023 și stabilirii datei pentru alegeri locale generale noi. Despre asta a anunțat deputat Marina Tauber, într-o postare pe rețelele sociale.
Marina Tauber susține că cererea de anulare a rezultatelor alegerilor locale din 2023 este depusă în contextul în care Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile Codului electoral, care le interzice membrilor partidelor scoase în afara legii, inclusiv Partidul „Șor”, să candideze la alegeri.
„Așa cum am promis, am inițiat procedurile juridice pentru anularea rezultatelor alegerilor locale generale din noiembrie 2023. La Comisia Electorală Centrală a fost depusa o cerere în vederea anulării actelor de confirmare a rezultatelor alegerilor, declarării acestora ca fiind nule și stabilirii datei pentru alegeri locale generale noi. (...) Curtea Constituțională a decis că Parlamentul a încălcat în mod grosolan Constituția prin adoptarea unor astfel de restricții. La aceleași concluzii au ajuns și Comisia de la Veneția și observatorii internaționali din partea OSCE”, scrie Tauber.
Deputate susține că „legitimitatea întregului proces electoral a fost complet discreditată”, în contextul în care „sute și chiar mii de candidați nu au putut participa la alegeri, iar alegătorii au fost privați de dreptul de a alege o alternativă”.
Tauber crede că doar alegerile locale noi, cu participarea tuturor candidaților, „vor corecta greșeala gravă făcută de această grupare politică care conduce temporar R. Moldova”.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Curtea Constituțională a hotărât pe 19 iunie 2023 că Partidul Politic Șor, condus de Ilan Șor, este neconstituțional. În toamna anului 2023, Parlamentul R. Moldova a adoptat o lege prin care le-a interzis membrilor partidelor scoase în afara legii, inclusiv Partidul „Șor”, să candideze la alegeri, iar pe 26 martie 2024, Curtea Constituțională a R. Moldova a declarat neconstituțională această modificare a Codului Electoral.
În urma deciziei din toamna trecută privind interzicerea participării în alegeri a membrilor partidelor scoase în afara legii, în unele localități din țară pentru funcția de primar a rămas să „lupte” doar câte un candidat.