
Maia Sandu s-a întâlnit cu Papa Leon al XIV-lea: „Sanctitatea Sa m-a asigurat că R. Moldova este auzită”
În această dimineață, Papa Leon al XIV-lea a primit-o în audiență pe președinta R. Moldova, Maia Sandu. După întrevederea cu Suveranul Pontif din Palatul Apostolic, șefa statului s-a întâlnit cu secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, precum și cu secretarul pentru Relațiile cu statele și organizațiile internaționale, arhiepiscopul Paul Richard Gallagher.
Potrivit biroului de presă al Vaticanului, întâlnirea de la Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun a fost una cordială și în cadrul acesteia „au fost evaluate relațiile bilaterale pozitive existente, cu dorința de consolidare ulterioară a acestora”.
Un alt subiect de pe agenda discuțiilor a fost situația păcii și securității la nivel local, regional și internațional, cu accent pe evoluțiile recente din țara noastră vecină, Ucraina.
Cu puțin timp în urmă, Maia Sandu a venit cu mai multe precizări despre întâlnirea sa cu Suveranul Pontif.
„Am vorbit despre pace, despre credința care ne ține împreună și despre drumul țării noastre spre o viață mai bună. I-am povestit despre bunătatea și generozitatea moldovenilor, despre cum oamenii noștri rămân profund atașați de valorile creștine. (...) Sanctitatea Sa m-a asigurat că R. Moldova este văzută, că R. Moldova este auzită. Cu voia lui Dumnezeu și prin munca noastră, ne vom croi un viitor în demnitate și pace, în marea familie europeană”, a transmis președinta într-un mesaj publicat pe Facebook.
Amintim că, în perioada 10 - 12 septembrie, Maia Sandu efectuează o vizită de lucru în Italia și la Vatican.
Reieșind dintr-o fotografie distribuită de serviciul de presă al Vaticanului, Maia Sandu a fost însoțită de mama sa, Emilia Sandu, sora - Veronica Sandu, precum și consiliera președintei pentru afaceri externe și comunicare strategică, Olga Roșca.

Acum câteva zile, președintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, declara în cadrul unei emisiuni de la TV8 că autoritățile de la Chișinău încercă, prin intermediul președintelui Franței, Emmanuel Macron, să obțină o întâlnire a Maiei Sandu cu Papa de la Roma.
Potrivit lui Usatîi, această acțiune ar urma „să ajute” partidul de guvernământ la alegerile parlamentare din 28 septembrie.