luni, 29 decembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Mai puțină birocrație pentru antreprenori: procedurile pentru obținerea a 26 de acte permisive au fost modificate
Sursa foto: Getty Images

Mai puțină birocrație pentru antreprenori: procedurile pentru obținerea a 26 de acte permisive au fost modificate

Parlamentul R. Moldova a votat în lectura a doua un proiect de lege care simplifică procedurile pentru eliberarea a 26 de acte permisive, în scopul reducerii poverii birocratice pentru agenții economici, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii. Legea a fost susținută de 62 de deputați, informează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.

Proiectul prevede modificări în 22 de legi, printre care simplificarea procedurilor de eliberare a actelor, reducerea numărului de acte și a condițiilor necesare pentru obținerea acestora.

Totodată, urmează să fie transferată responsabilitatea de obținere a documentelor de la antreprenor către autoritățile publice competente, acolo unde este posibil. De asemenea, vor fi implementate soluții de ghișeu unic, va fi extins termenul de valabilitate și va fi redus termenul de eliberare a unui act permisiv.

Turismul ar urma să fie gestionat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării? Asociația de profil salută decizia
Asociația Patronală a Industriei Turismului din Republica Moldova (APIT) salută decizia Guvernului de a readuce turismul în rândul sectoarelor economice strategice ale Republicii Moldova. Reacția vine după ce vicepremierul și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, a anunțat în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV că domeniul turismului urmează

Anterior, Parlamentul legislaturii a XI-a a adoptat un proiect de lege similar, care a eliminat sau transformat în proceduri nepermisive 33 de acte și a simplificat procedurile pentru alte 53 de acte.

În contextul implementării Agendei de reforme aferente Planului de creștere al R. Moldova 2025–2027, se preconizează eliminarea a cel puțin 20 de acte permisive și revizuirea a cel puțin 80 de acte, conform principiilor unei mai bune reglementări și standardelor Uniunii Europene.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram