Mai multe persoane publice cer eliberarea lui Victor Osipov pe durata anchetei penale
Un grup de peste 20 de persoane publice cere eliberarea pe durata anchetei penale a fostului vicepremier pentru reintegrare Victor Osipov, aflat în arest preventiv la Penitenciarul nr. 13. Printre semnatari se numără foști miniștri, jurnaliști, profesori universitari, un avocat, scriitori și un fost ambasador.
Apelul a fost publicat de fostul ministru al Apărării, Vitalie Marinuța, și este adresat Avocatului Poporului, instanțelor judecătorești, Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliului Superior al Procurorilor, procurorului general și partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova.
Semnatarii spun că sunt îngrijorați de informațiile apărute în spațiul public privind presupuse încălcări ale drepturilor fundamentale și ale prezumției nevinovăției în cazul reținerii și menținerii în arest preventiv a lui Victor Osipov.
„Până la prezentarea unor dovezi credibile și până la pronunțarea hotărârii definitive a instanțelor de judecată, ne exprimăm convingerea că Victor Osipov a fost și rămâne o persoană integră, care trebuie tratată cu respect, cu asigurarea deplină a drepturilor omului”, se arată în apel.
Autorii solicită verificarea legalității, proporționalității și corectitudinii măsurii de prelungire a arestului preventiv. Aceștia invocă și condițiile din Penitenciarul nr. 13, despre care spun că au fost criticate în repetate rânduri în dosare examinate de CEDO.
Semnatarii declară că sunt gata să garanteze că Victor Osipov va respecta orice măsură preventivă neprivativă de libertate și se va prezenta la organul de urmărire penală ori de câte ori va fi citat legal.
„Considerăm că aflarea dlui Victor Osipov în stare de libertate nu va afecta în niciun fel obiectivitatea, eficiența sau buna desfășurare a anchetei”, se mai spune în apel.
Printre semnatari se numără academicianul Mihai Cimpoi, fostul ministru al Justiției Alexandru Tănase, fostul ministru al Apărării Vitalie Marinuța, fostul ministru al Sănătății Gheorghe Ghidirim, fostul ambasador Vasile Bumacov, avocatul Vadim Vieru, jurnalista Aneta Grosu, jurnalistul Valeriu Vasilică și analistul economic Veaceslav Ioniță.
Petiția poate fi găsită pe acest link.

Amintim că Victor Osipov, fost vicepremier pentru reintegrare și fost ambasador al Republicii Moldova în Austria, se află în arest preventiv în dosarul „Duty-Free”. Potrivit informațiilor făcute publice anterior de procurori, cauza penală vizează prejudicii estimate la peste patru miliarde de lei. În același dosar sunt cercetați și fostul deputat democrat Vladimir Andronachi, dar și Sergiu Formusatîi.
Victor Osipov și avocații săi resping acuzațiile și susțin că dosarul ar fi motivat politic.
NOTĂ: Orice persoană acuzată beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile a instanței.
