joi, 29 octombrie, 2026
  • USD
  • EUR
LIVE/ Parlamentul se întrunește în ședință. Deputații vor examina 13 proiecte, dintre care patru sunt marcate cu sigla UE
Sursa foto: Parlament.md

LIVE/ Parlamentul se întrunește în ședință. Deputații vor examina 13 proiecte, dintre care patru sunt marcate cu sigla UE

Deputații se întrunesc joi, 29 octombrie, în ședință plenară, începând cu ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt incluse 13 proiecte de lege, dintre care patru urmăresc alinierea legislației Republicii Moldova la normele Uniunii Europene. Printre subiectele care urmează să fie discutate se numără prelungirea licențierii importurilor de cereale și oleaginoase, modificarea legislației audiovizuale, dezvoltarea energiei regenerabile și denunțarea a două acorduri încheiate în cadrul CSI.

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat agenda ședinței, care include proiecte ce urmează să fie examinate în prima, a doua și a treia lectură. Unul dintre subiectele de interes este prelungirea, până la 31 decembrie 2026, a mecanismului de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase. Inițiativa vine în contextul solicitărilor fermierilor, care au avertizat anterior că ar putea organiza proteste dacă măsura nu va fi prelungită.

În lectura a treia, deputații vor examina modificările la Codul serviciilor media audiovizuale și la legislația privind verificarea investițiilor importante pentru securitatea statului.

În lectura a doua, pe agendă se regăsesc proiectele referitoare la simplificarea autorizării producerii energiei din surse regenerabile, dezvoltarea pieței biocarburanților și omologarea vehiculelor agricole și forestiere.

Parlamentarii urmează să discute și despre integrarea străinilor în Republica Moldova, apărarea împotriva incendiilor și protecția civilă, consolidarea independenței procesuale a procurorilor, modificările din domeniul sanitar-veterinar și cooperarea internațională în combaterea criminalității informatice.

În prima lectură va fi examinat un proiect care reglementează comerțul cu bunuri ce ar putea fi utilizate pentru tortură, aplicarea pedepsei capitale sau alte tratamente inumane ori degradante. Totodată, deputații vor discuta despre aderarea Republicii Moldova la Institutul Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală (International IDEA) și denunțarea a două acorduri încheiate în cadrul Comunității Statelor Independente.

Ședința Parlamentului din 29 octombrie poate fi urmărită mai jos: