Liga Orașelor și Comunelor se retrage din blocul „Împreună” și va participa separat la alegerile din septembrie

ACTUALIZARE (12:30) Blocul „Împreună” a reacționat la decizia membrilor din Liga Orașelor și Comunelor (LOC) de a se retrage din proiectul politic comun. Într-un comunicat emis astăzi, conducerea Blocului a precizat că retragerea LOC ar putea reprezenta o „pregătire pentru revenirea în politică a unor personaje deja compromise, cunoscute publicului pentru lipsa de integritate sau pentru eșecuri politice”.
„Din păcate, pe măsură ce ne apropiem de campania electorală, conducerea LOC a decis să urmeze un drum similar — o strategie neclară și din ce în ce mai centrată pe critica exclusivă a forțelor proeuropene, ignorând cu bună știință pericolul real reprezentat de forțele afiliate Kremlinului. (...) Ne exprimăm mirarea și dezamăgirea față de această alegere, cu atât mai mult cu cât discursul asumat de către conducerea partidului LOC pare să rezoneze cu retorica celor care doresc să compromită orice tentativă de construire a unei coaliții proeuropene solide”, se arată într-un comunicat emis de blocul „Împreună”.
ȘTIREA INIȚIALĂ (9:30) Liga Orașelor și Comunelor (LOC) anunță oficial că se retrage din Blocul „Împreună” și va participa separat la alegerile din 28 septembrie. Decizia a fost luată în cadrul Biroului Executiv Central din 5 iulie 2025, fiind motivată de faptul că blocul „Împreună” a fost „transformat într-un instrument politic izolat”.
„Blocul, care trebuia să ofere o alternativă reală cetățenilor dezamăgiți de guvernare, a fost transformat într-un instrument politic izolat, unde dialogul și extinderea au fost înlocuite de tergiversare, etichetări și jocuri de culise. LOC nu va accepta scenarii în care personalități și formațiuni oneste sunt absorbite pe listele PAS. Moldova are nevoie de o opțiune pro-europeană autentică, necompromisă, născută din comunități locale, și nu de alianțe încheiate în spatele cetățenilor”, transmit reprezentanții LOC.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
În acest context, LOC a lansat un apel către foștii parteneri loiali din bloc și personalități din societate „pentru a explora posibilitatea unei participări comune în alegerile parlamentare pe platforma LOC”.
Blocul „Împreună” a fost înființat în aprilie 2024 de Platforma DA (PDA), Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB), Partidul Schimbării (PS) și Liga Orașelor și Comunelor (LOC). Înaintea alegerilor prezidențiale din 2024, din Blocul „Împreună” s-a retras partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare.
