La Leova va fi amenajat un nou obiectiv turistic - Complexul „Valul lui Traian”
La Leova va fi amenajat un complexul turistic „Valul lui Traian”. Contractele pentru implementarea proiectului au fost semnate în această săptămână, între autoritățile locale și două companii din țară, care vor fi responsabile de executarea lucrărilor de construcție. Valoarea contractelor este de peste șaisprezece milioane de lei, iar termenul de executare a lucrărilor prevăzute este de 9 luni.
Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud, Primăria orașului Leova, SRL „Vizol Studio” și SC „Preant” SRL au semnat marți, 28 mai 2024, două contracte pentru implementarea proiectului „Crearea complexului turistic „Valul lui Traian””.
Valoarea contractului de antrepriză privind executarea lucrărilor de construcție, este 15.951.080,64 lei, iar cel de achiziționare a serviciilor de supraveghere tehnică constituie 127.406,64 lei. Termenul de executare a lucrărilor prevăzute este de 9 luni conform contractelor semnate.
„Valoarea totală a proiectului constituie 16,09 mln lei, dintre care 90 % (circa 14,48 mln lei) reprezintă sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), iar 10 % (1,61 mln lei) contribuția primăriei orașului Leova”, anunță ADR Sud.
Lucrările în cadrul acestui proiect presupun crearea infrastructurii de cazare turistică, reabilitarea bazinului acvatic și a zonei de agrement, aflate în imediata apropiere a monumentului natural și istoric, reabilitarea bazinului acvatic, ca parte componentă a Complexului turistic „Valul lui Traian”.
De asemenea ca urmare a implementării, obiectivele ce urmează a fi realizate urmăresc integrarea Complexului turistic „Valul lui Traian” în circuitul turistic local și național, impulsionarea investițiilor în sectorul de turism și agrement și facilitarea creării locurilor noi de muncă, precizează reprezentanții ADR Sud.
Proiectul este parte integrantă a Documentului Unic de Program pentru perioada 2022-2024 și a fost inclus în Planul de finanțare pentru anul 2024.