La doar zece zile de la lansare, Sistemul MIA Plăți Instant are peste 50.000 de utilizatori

La doar zece zile de la lansare, Sistemul MIA Plăți Instant are peste 50.000 de utilizatori
Sursa foto: Guvernul R. Moldova

La doar zece zile de la lansare, Sistemul MIA Plăți Instant este utilizat deja de peste 50 de mii de persoane. Noua modalitate de transfer, dezvoltată de Banca Națională a Moldovei (BNM), reprezintă o premieră pentru țara noastră și este furnizată prin intermediul aplicațiilor mobile ale băncilor comerciale și al prestatorilor de servicii financiare din R. Moldova.

Sistemul le permite utilizatorilor să transfere bani în câteva secunde, doar în baza numărului de telefon. Transferurile sunt permise între toate conturile bancare și nebancare din țară, acestea putând fi efectuate non-stop, 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Limita maximă pentru un transfer este de 5 mii de lei.

Anterior, responsabilii de la BNM declarau că unul dintre principalele avantaje ale sistemului este lipsa comisioanelor. Acestea încep să fie percepute doar când suma transferurilor, cumulate pentru o lună, depășește cifra de 10 000 de lei. Comisionul aplicat în acest caz nu poate depăși suma de 5 lei pentru un transfer, indiferent de banca sau aplicația din care este efectuat.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

În prezent, MIA Plăți Instant permite două metode de transfer: Transfer Instant (P2P) și Solicitare de Transfer (RTP request to pay). Ambele operațiuni se efectuează cu indicarea numărului de telefon al destinatarului plății.

Pentru succesul oricărei operațiuni, este important ca destinatarul să activeze MIA Plăți Instant în aplicația mobilă preferată, fie bancară, fie nebancară (Paynet, BPay, QiWi).

Solicitările de transfer permit flexibilitatea de a accepta sau refuza transferul, având valabilitate de 24 de ore. Lista solicitărilor efectuate și primite poate fi vizualizată în meniul Solicitare de Transfer.

Banca Națională a lansat Sistemul de Plăți Instant MIA. Transferurile vor putea fi făcute în 15 secunde
Sistemul de Plăți Instant MIA, dezvoltat de Banca Națională a Moldovei (BNM), a fost lansat în premieră în R. Moldova, în cadrul unui eveniment organizat în parteneriat cu Programul USAID Reforme Instituționale și Structurale în Moldova. Potrivit BNM, sistemul este disponibil în instituții financia…