Kievul cere Chișinăului să adopte o rezoluție prin care condamnă Rusia pentru deportarea copiilor ucraineni

Kievul cere Chișinăului să adopte o rezoluție prin care condamnă Rusia pentru deportarea copiilor ucraineni
Imagine simbol. Sursa foto: Esteban Felix / AP

Rada Supremă a Ucrainei i-a solicitat Parlamentului R. Moldova să adopte o rezoluție politică prin care condamnă Federația Rusă pentru deportarea și transferul forțat al copiilor ucraineni. Anunțul a fost făcut de către vicepreședinta Legislativului de la Kiev, Olena Kondratiuk, care efectuează astăzi o vizită de lucru la Chișinău, la invitația omoloagei sale - Doina Gherman.

„Ne-am adresat cu rugămintea de a adopta încă o rezoluție politică ce ține de dreptate. Aceasta presupune condamnarea Federației Ruse pentru deportarea ilegală a copiilor ucraineni. Deja am identificat peste 20.000 de copii, care au fost transferați în mod forțat de pe teritoriul Ucrainei”, a declarat Kondratiuk.

Potrivit vicepreședintei Radei de la Kiev, mai multe țări au adoptat deja rezoluții prin care condamnă această practică. Printre statele vizate se numără Canada, Polonia, SUA și țările baltice.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

„Pentru noi este foarte important ca acest subiect să aibă rezonanță, ca să putem influența procesul și să putem întoarce cât mai mulți copii acasă. De aceea, pentru noi este foarte important, dacă s-ar putea, ca și Parlamentul R. Moldova să adopte o astfel de declarație”, a precizat oficiala de la Kiev.

Pe 17 martie 2023, Curtea Penală Internațională de la Haga a emis mandate internaționale de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin și a comisarului rus pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, cei doi fiind acuzați că s-ar afla în centrul schemei de deportare forțată a mii de copii ucraineni în Federația Rusă.

Moscova a respins toate acuzațiile, menționând că i-a „salvat” pe copiii ucraineni din zonele de conflict și a pus în aplicare procedurile necesare pentru a-i reuni cu familiile lor. Concomitent, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că mandatul de arestare nu are nicio valoare juridică, întrucât Rusia nu recunoaște acest tribunal.

Ulterior, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat o rezoluție prin care a recunoscut detenția forțată și deportarea copiilor ucraineni din teritoriile ocupate de Rusia drept „genocid”.