Judocanul Adil Osmanov s-a calificat în semifinalele Jocurilor Olimpice de la Paris

Judocanul moldovean Adil Osmanov s-a calificat în semifinalele Jocurilor Olimpice de la Paris, în categoria 73 de kg. Cu un anunț în acest sens a venit Comitetul Național Olimpic și Sportiv (CNOS).
Potrivit CNOS, Osmanov l-a învins pe americanul Jack Yonezuka, uzbekul Murodjon Yuldoshev și mongolul Erdenebayar Batzaya.
„În semifinalele categoriei de greutate 73 kg, Adil Osmanov îl va întâlni pe francezul Joan-Benjamin Gaba”, au transmis reprezentanții Comitetului.
Amintim că, duminică, judocanul Denis Vieru a obţinut medalia de bronz la Jocurile Olimpice, devenind primul sportiv din țara noastră care a urcat pe podiumul olimpic la această disciplină.

Urmăriți-ne pe canalul nostru de Telegram
Potrivit unei decizii aprobate de Cabinetul de miniștri în luna aprilie a anului curent, sportivii care vor lua medalia de aur la Jocurile Olimpice și Paralimpice din această vară vor primi câte trei milioane de lei. La rândul lor, cei care se vor clasa pe locul II și III vor primi câte 2,6 și, respectiv, două milioane de lei.
Sportivii care vor ocupa locul IV vor primi 600.000 de lei, pentru locul V - statul va oferi 600.000 de lei, iar pentru locul VI – 400.000 de lei. Totodată, pentru locul VII, sportivii vor primi 300.000 de lei, iar pentru locul VIII - 200.000 de lei.
Jocurile Olimpice de la Paris au început pe 26 iulie şi vor dura până la 11 august. R. Moldova participă la olimpiadă cu o delegație formată din 26 de sportivi, care vor concura în zece discipline sportive, dintre care două în premieră – tenis de masă și echitație.
