joi, 20 august, 2026
  • USD
  • EUR
Ion Ceban, auzit: Autoritățile centrale anunță reabilitarea lacului de la Muzeul Satului
Captură de ecran. Sursa: Ion Ceban / Telegram

Ion Ceban, auzit: Autoritățile centrale anunță reabilitarea lacului de la Muzeul Satului

Lacul de pe teritoriul Muzeului Satului din Chișinău urmează să fie reabilitat în baza unui plan comun de acțiuni, elaborat de Ministerul Culturii și Ministerul Mediului. Reprezentanții celor două instituții au discutat situația bazinului de apă aflat în gestiunea Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală în cadrul unei ședințe de lucru.

Participanții au convenit asupra efectuării unei vizite de lucru în teren pentru evaluarea situației la fața locului și identificarea soluțiilor tehnice necesare pentru alimentarea continuă cu apă și reabilitarea lacului.

„În baza constatărilor, urmează să fie elaborat un plan comun de acțiuni, care va stabili intervențiile necesare pentru menținerea și conservarea acestuia. Identificarea unei soluții durabile este importantă pentru păstrarea aspectului și funcționalității spațiului muzeal, precum și pentru protejarea componentei naturale a Muzeului Satului”, a precizat Ministerul Culturii.

Pe 8 august curent, primarul capitalei, Ion Ceban, a acuzat guvernarea de faptul că a lăsat în paragină lacul și parcul de pe teritoriul Muzeului Satului.

Edilul a declarat că autoritățile municipale sunt frecvent întrebate de ce Primăria nu curăță lacul și parcul, chiar dacă acestea se află în gestiunea Guvernului. Totodată, Ceban a spus că Primăria a solicitat ca aparcul să treacă în gestiunea sa, dar nu a primit niciun răspuns.