Ion Ceban anunță inițierea unui referendum privind reforma administrației locale și preluarea școlilor de către Guvern
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, lider al Mișcarea Alternativa Națională, a anunțat inițierea procedurilor pentru organizarea unui referendum privind reforma administrației publice locale și transferul școlilor în subordinea Ministerului Educației. Declarațiile au fost făcute joi, în fața clădirii Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”.
Ceban a afirmat că actuala conducere a țării a eșuat în mai multe domenii, inclusiv cultură, sănătate, educație și economie.
„Filarmonica Națională, simbol al culturii și ambasador al culturii în țară și peste hotarele Republicii Moldova, a ajuns simbol al responsabilității și impotenței guvernării PAS. Nu mă refer doar la Filarmonică, dar la foarte multe lucruri pe care le-au început și pe care le duc la distrugere”, a declarat edilul.
Primarul susține că autoritățile centrale pregătesc o nouă reformă prin care instituțiile de învățământ ar urma să fie preluate de minister.
„Cei de la PAS pregătesc o nouă reformă - să ia de peste tot și să treacă la minister școlile primare, gimnaziile și liceele, inclusiv din municipiul Chișinău, deși municipiul are statut special. În Chișinău sunt peste 330 de instituții educaționale, 17.000 de angajați și 108.000 de elevi”, a spus Ceban.
Acesta a afirmat că municipalitatea a investit masiv în infrastructura educațională în ultimii ani și că transferul instituțiilor către autoritățile centrale ar afecta bugetul orașului.
„Noi am investit enorm în educație. Nu mai avem toalete afară, am extins și reparat școli și grădinițe. Ei vor să le ia la minister fără să întrebe pedagogii dacă își doresc acest lucru. Mai mult decât atât, au s-au gândit să reducă cu 330 de milioane de lei bugetul municipiului Chișinău, doar în acest an. 330 de milioane înseamnă șapte-opt școli construite de la zero”, a declarat edilul.
În acest context, liderul MAN a anunțat că formațiunea sa va iniția procedura de referendum.
„Mișcarea Alternativă Națională va iniția procedura de referendum. Vreți european? Haideți să fim ca în Olanda, ca în Franța și în multe alte state. Întrebăm oamenii dacă își doresc acest lucru. Își doresc să fie intimidați cu lichidarea primăriilor? Își doresc ca școlile să treacă la balanța lor după ce municipiul a făcut investiții de sute de milioane?”, a afirmat Ceban.
Potrivit acestuia, juriștii partidului urmează să examineze două direcții pentru consultarea cetățenilor: reforma administrației publice locale și transferul școlilor în subordinea ministerului.
„MAN va propune inițierea referendumului în Parlamentul Republicii Moldova. Iar pentru municipiul Chișinău vom analiza și organizarea unui referendum local, ținând cont de statutul special al municipiului”, a precizat primarul.
La finalul declarației, Ion Ceban a făcut apel inclusiv către membri și deputați PAS să susțină inițiativa.
Ministerul Educației propune una dintre cele mai ample reforme ale sistemului de învățământ din ultimii ani, care ar putea schimba radical modul în care sunt administrate școlile din Republica Moldova. Reforma, intitulată „Restart în educație”, presupune crearea unor agenții teritoriale subordonate direct ministerului și scoaterea școlilor de sub controlul consiliilor raionale, într-o încercare de a reduce influența politică și de a uniformiza calitatea educației în întreaga țară.
Conceptul reformei a fost publicat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și intră acum în proces de avizare și consultări publice. Ministrul Educației, Dan Perciun, susține că scopul principal este reducerea diferențelor majore dintre raioane și asigurarea unui acces egal la educație pentru toți copiii, indiferent de localitatea în care învață.

