Intervenție contra cronometru în Capitală: un adolescent de 15 ani, salvat de pe un pod
Un băiat de 15 ani a fost salvat în noaptea de 29 septembrie de salvatorii IGSU și polițiști, după ce a fost observat într-o situație periculoasă pe un pod din municipiul Chișinău.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 00:35. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, adolescentul se afla pe podul de pe bulevardul Renașterii Naționale, la intersecția cu strada Albișoara, fiind în pericol de a cădea de la înălțime.
La fața locului au intervenit salvatorii IGSU și angajații Poliției. Prin acțiuni comune și o intervenție promptă, aceștia au reușit să securizeze minorul și să îl aducă într-o zonă sigură.
Ulterior, băiatul a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Asistență Medicală Urgentă pentru acordarea ajutorului necesar.
Circumstanțele în care s-a produs incidentul urmează să fie stabilite de autorități.
Potrivit datelor IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 32 de situații de risc.
În cazul în care dumneavoastră sau cei dragi vă simțiți copleșiți de gânduri rele și aveți nevoie de o vorbă bună, un sfat sau sprijin emoțional, puteți contacta specialiștii de la Linia Verde pentru Prevenirea Suicidului prin intermediul paginii pentruviata.md sau direct pe adresa de e-mail ajutor@pentruviata.md.
Dacă sunteți în pericol de suicid, contactați imediat Serviciul 112.