Încă opt cazuri de escrocherie în R. Moldova. O femeie din Dondușeni a pierdut circa 672 de mii de lei
În ultimele 24 de ore, Poliția a înregistrat opt cazuri de escrocherie, cu un prejudiciu total de 1.697.679,41 de lei. Șase dintre acestea s-au produs anterior, însă victimele le-au raportat abia acum.
Unul dintre cele opt cazuri a fost înregistrat în raionul Dondușeni, victima fiind o femeie de 55 de ani. În perioada 15 iulie-1 septembrie, aceasta a fost contactată telefonic de persoane necunoscute, care i-au propus să investească prin intermediul unei platforme și au convins-o să le transmită aproximativ 672.000 de lei.
„Banii proveneau din vânzarea unor terenuri agricole deținute de aceasta. Femeia a sesizat Poliția abia ieri, după ce a înțeles că a fost înșelată”, au precizat oamenii legii.
Tot în ultimele 24 de ore, 83 de tentative de escrocherie au fost dejucate înainte de a provoca prejudicii.
Amintim că persoanele care comit escrocherii online și telefonice folosesc identități false. Unii dintre aceștia pretind că sunt consultanți financiari și promit câștiguri mari, în timp ce alții se dau drept angajați ai instituțiilor de drept, ai SIS, ai băncilor, ai Poștei Moldovei, inspectori fiscali, reprezentanți ai companiilor de telecomunicații sau energie, ai ministerelor, curieri, juriști etc.
Populația este îndemnată să fie prudentă și să nu divulge date personale, parole și coduri de autentificare, să evite accesarea linkurilor externe primite prin chat, să nu ofere persoanelor necunoscute acces la telefon, să nu instaleze aplicații la solicitarea acestora și să nu le transmită bani sau bunuri.
Dacă sunteți contactați sub diverse pretexte și suspectați o tentativă de escrocherie, întrerupeți imediat conversația și sesizați Poliția la numărul unic 112.