În școlile din Chișinău, ultimul sunet de clopoțel va răsuna pe 29 mai
Instituțiile de învățământ primar și secundar din capitală vor organiza activitățile dedicate ultimului sunet pe 29 mai. Cu un anunț în acest sens a venit astăzi Primăria municipiului Chișinău.
Potrivit Primăriei, durata festivităților solemne dedicate încheierii anului școlar 2025-2026 va fi de maximum 45 de minute, iar administrațiile școlilor vor asigura desfășurarea ordonată și sigură a evenimentelor.
„Va fi respectat caracterul solemn al activităților, inclusiv onorarea simbolurilor de stat și ale municipiului Chișinău. Elevii, cadrele didactice și părinții sunt invitați să participe la activități într-un climat festiv și respectuos”, a precizat municipalitatea.
Totodată, elevii vor fi informați cu privire la finalizarea semestrului II și la perioada examenelor naționale, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.

Săptămâna trecută, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat că școlile din R. Moldova pot decide și în acest an data festivităților dedicate ultimului sunet. Măsura se datorează faptului că anul școlar 2025–2026 se încheie pe 29 mai, iar 30 și 31 mai sunt zile de weekend.
Pentru școlile care vor opta pentru 29 sau 30 mai, va fi a treia oară în ultimii patru ani când festivitatea ultimului sunet are loc înainte de 31 mai.
La sfârșitul anului școlar 2024-2025, Ministerul Educației a permis desfășurarea festivității de încheiere a anului școlar fie vineri, 30 mai, fie sâmbătă, 31 mai. Din cele 150 de instituții de învățământ general din capitală, 146 au organizat careul solemn „Ultimul Sunet” în dimineața zilei de 30 mai.
De asemenea, anul de studii 2022-2023 s-a încheiat pe 30 mai, în zi de marți, tot atunci fiind organizat și tradiționalul careu. Măsura a fost luată în contextul în care R. Moldova a găzduit pe 1 iunie cea de-a doua ediție a Summitului Comunității Politice Europene (CPE), zilele de 1 și 2 iunie fiind declarate zile libere.
