În satele Negureni și Rădeni vor fi construite două parcuri fotovoltaice cu o capacitate de 50 și 40 MW

În satele Negureni și Rădeni vor fi construite două parcuri fotovoltaice cu o capacitate de 50 și 40 MW
Sursa foto: Ministerul Energiei

Până la finele anului 2025, în R. Moldova vor fi construite două centrale electrice fotovoltaice mari, care vor mări puterea totală instalată a surselor de energie regenerabilă cu o capacitate de 90 MW. Ministerul Energiei anunță că a propus Guvernului spre aprobare două proiecte de hotărâre privind autorizarea construcției centralelor electrice în localitățile Negureni, raionul Telenești și Rădeni, raionul Strășeni. În conformitate cu Legea energiei electrice, construcția centralelor din piața liberă cu capacitatea mai mare de 20 MW trebuie aprobată de către Guvern.

Potrivit Ministerului Energiei, centrala fotovoltaică din Negureni va avea o putere instalată de 40 MW, iar cea din Rădeni - de 50 MW. Ambele urmează să fie puse în funcțiune până în luna decembrie a anului curent.

„Aceste două centrale vor genera anual peste 100 milioane kWh, ceea ce va contribui la acoperirea unei părți semnificative din necesarul de energie a malului drept al râului Nistru. Iar după darea în exploatare a centralelor fotovoltaice, puterea totală instalată a surselor de energie regenerabilă va crește până la 670 MW în total, comparativ cu 580 MW la finele anului 2024”, au precizat responsabilii.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Ambele parcuri fotovoltaice vor livra energia generată în piața liberă, fără a apela la vreun mecanism de sprijin de stat, aplicat în R. Moldova.

De asemenea, noile capacități vor contribui la întărirea securități energetice și decarbonizarea sectorului energetic.

Conform datelor oficiale, în 2024, capacitatea instalată de producție a energiei din surse regenerabile în R. Moldova a crescut cu peste 55% comparativ cu anul precedent, cele mai mari progrese fiind înregistrate în domeniul instalațiilor fotovoltaice.