În Săptămâna Patimilor, Mitropolia Moldovei organizează un pelerinaj în Țara Sfântă. Program
În Săptămâna Patimilor, perioada 29 aprilie – 4 mai 2024, Mitropolia Moldovei organizează, sub egida și participarea Înalt Prea Sfințitului Vladimir, un pelerinaj în Țara Sfântă, care se va încheia cu preluarea Focului Haric.
În acest context, Mitropolia invită cetățenii să participe la o călătorie de suflet, în zonele cele mai cunoscute ale Creștinismului: biserici ridicate pe locurile prin care a trecut Mântuitorul și a făcut minuni, altele construite peste mormintele martirilor, mănăstiri ale căror istorie se identifică cu istoria Bisericii. Plecarea se face cu avionul din Chișinău, pelerinii urmând să ajungă la Aeroportul Ben Gurion din Tel-Aviv.
„Centrul de Pelerinaj nu este responsabil pentru întârzierea zborului sau alte acțiuni ale serviciului de frontieră. Persoanele care au probleme cu statul Israel, au depășit termenul de ședere anterior sau au rude apropiate care lucrează acolo, vor fi întoarse cu siguranță înapoi. Rugăm respectuos să nu folosiți pelerinajul drept modalitate de a migra ilegal în Israel, deoarece cu siguranță veți fi întorși înapoi de către serviciile de frontieră și veți pierde banii Dvs”, anunță Mitropolia Moldovei.
Detalii despre program, preț și condiții de cazare puteți găsi AICI. De asemenea, pentru a obține mai multe informații și pentru a face rezervări puteți să telefonați la numărul: +373 79 281 919; + 373 60 094 076 (Viber, Telegram, WhatsApp).