În R. Moldova va fi creată platforma digitală e-Bursa Transport. Cine va putea beneficia de servicii
În țara noastră va apărea platforma digitală e-Bursa Transport, care va eficientiza și optimiza procesul de identificare și rezervare a serviciilor de transport marfar pe cale rutieră. Aceasta va fi dezvoltată dezvoltată de Asociația Internațională a Transportatorilor Auto (AITA) din Moldova, cu suportul financiar al Programului USAID Reforme Instituționale și Structurale în Moldova, oferit în cadrul unui Acord de Grant, semnat miercuri de cele două instituții.
„Platforma e-Bursa Transport își propune să devină o soluție digitală care asigură legătura dintre producători, deținători de mărfuri și transportatori pentru a facilita identificarea serviciilor de transport rutier de calitate și de încredere, integrate într-un sistem bine organizat”, menționează reprezentanții Asociației.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Potrivit AITA, în 2022, 80,9% din toate mărfurile livrate către/dinspre R. Moldova au fost transportate pe drumuri, fapt care confirmă importanța domeniului transportului rutier de mărfuri în dezvoltarea economiei naționale.
„Toți operatorii de transport rutier, companiile intermediare de transport de mărfuri, dar și producătorii, deținătorii și destinatarii de mărfuri vor beneficia de serviciile oferite de e-Bursa Transport”, explică sursa citată.
Conform instituțiilor de resort, în R. Moldova activează circa 500 de operatori rutieri care efectuează operațiuni internaționale și aproximativ 2.000 de operatori de transport rutier care efectuează operațiuni de transport interne