În grădinițele din țară vor apărea funcții noi. Printre acestea se numără cea psiholog, logoped și kinoterapeut

În grădinițele din țară vor apărea funcții noi. Printre acestea se numără cea psiholog, logoped și kinoterapeut
Sursa foto: Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală

Grădinițele din țară vor putea angaja psihologi, logopezi, cadre didactice de sprijin și kinetoterapeuți, pentru a asigura integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale. De asemenea, instituțiile de învățământ special vor beneficia de posturi precum cea de psihopedagog, interpret în limbaj mimico-gestual și medic-oftalmolog.

Se întâmplă după ce Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a aprobat noi norme de personal pentru educația ante-preșcolară (0-2 ani) și învățământul preșcolar (5-6/7 ani). Potrivit responsabililor, aceasta este prima actualizare a documentului din ultimii 26 de ani.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

De menționat că posturi noi vor apărea inclusiv în grădinițele cu predare în limba rusă. În aceste instituții va fi introdusă funcția de profesor de limba română, astfel ca preșcolarii să o poată studia încă din primii ani. Totodată, pentru sporirea eficienței administrative, se vor putea angaja specialiști în prelucrarea datelor și personal tehnic pentru menținerea unui mediu sigur și sănătos.

Fondatorii instituțiilor vor putea aproba suplimentarea normelor de personal în limita bugetului disponibil, inclusiv prin contracte pentru servicii temporare. Printre funcțiile care pot fi ocupate în acest mod se numără cea de profesor de educație fizică, antrenor de înot, arhivar sau administrator de rețea de calculatoare.