marți, 18 august, 2026
  • USD
  • EUR
FOTO/ Linia Vulcănești-Chișinău, la un pas de exploatarea comercială. La stația din Capitală se lucrează în două schimburi
Sursa foto: Ministerul Energiei

FOTO/ Linia Vulcănești-Chișinău, la un pas de exploatarea comercială. La stația din Capitală se lucrează în două schimburi

Linia Electrică Aeriană de 400 kV Vulcănești-Chișinău a fost deja energizată până la Stația Electrică Chișinău, iar lucrările se concentrează acum pe finalizarea stației și pregătirea întregului proiect pentru exploatarea comercială. Aproximativ 55 de specialiști, organizați în cinci echipe, lucrează în această perioadă la ultimele intervenții, unele dintre acestea fiind executate în două schimburi.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a mers marți, 18 august, la Stația Electrică Chișinău, unde a avut o ședință de lucru cu reprezentanții Unității de Implementare a Proiectelor în Energetică și ai Moldelectrica. Discuțiile s-au concentrat pe lucrările care mai trebuie realizate înainte ca linia de înaltă tensiune să poată începe transportul comercial al energiei electrice.

Potrivit ministrului, lucrările principale de instalare la stație au fost încheiate. În prezent sunt configurate sistemele de protecție, automatizare și control de la distanță, considerate „inima stației”, după care acestea urmează să fie testate.

În paralel, urmează testarea și punerea sub tensiune a autotransformatoarelor, precum și finalizarea infrastructurii conexe și a celorlalte componente auxiliare. Contractorul a dat asigurări că va mobiliza resursele necesare pentru ca aceste lucrări să fie încheiate în termenele stabilite.

„Linia Electrică Aeriană de 400 kV Vulcănești-Chișinău a fost deja energizată până la Stația Electrică Chișinău. Următoarea etapă este finalizarea tuturor lucrărilor la stație și darea în exploatare a întregului proiect”, a declarat Dorin Junghietu.

Ministrul a precizat că le-a cerut directorului interimar al UCIPE, Ruslan Surugiu, și directorului general al Moldelectrica, Sergiu Carmanschi, să asigure toate condițiile tehnice necesare pentru începerea cât mai rapidă a exploatării comerciale.

Noua linie de 400 kV este una dintre investițiile strategice în infrastructura energetică a Republicii Moldova. Potrivit Ministerului Energiei, aceasta va avea capacitatea de a transporta echivalentul a peste 50% din consumul de energie electrică al țării.

Unul dintre principalele efecte ale proiectului va fi posibilitatea de a importa energie electrică din România și de pe piața europeană fără ca fluxurile să mai fie nevoite să tranziteze nodul energetic de la Centrala termoelectrică de la Cuciurgan.

Junghietu a calificat proiectul drept „Linia Independenței Energetice” și a anunțat că va continua să urmărească direct evoluția lucrărilor până la punerea în exploatare.

„Voi continua să monitorizez direct evoluția lucrărilor și mă voi asigura că toate părțile implicate își respectă angajamentele, astfel încât să finalizăm proiectul în termen și să putem beneficia cât mai curând de capacitatea acestei linii”, a declarat ministrul.

După încheierea lucrărilor la Stația Electrică Chișinău, efectuarea testelor și punerea în funcțiune a tuturor echipamentelor, proiectul va putea trece la etapa exploatării comerciale, ceea ce va permite transportarea primilor kilowați de energie prin noua linie către consumatorii din Republica Moldova.

Amintim că lucrările de construcție a Liniei Electrice Aeriene Vulcănești - Chișinău au demarat în aprilie 2024.Linia traversează 35 de localități din opt raioane, conectând Stația Electrică Vulcănești 400 kV cu Stația Electrică Chișinău 330 kV. 

Potrivit autorităților, LEA va putea transporta până la 630 MVA de putere, echivalentul a peste 50% din consumul necesar al țării în perioadele de vârf.

Construcția liniei electrice aeriene este parte a Proiectului de dezvoltare a sistemului electroenergetic din R. Moldova. Valoarea proiectului, finanțat de Banca Mondială, este de 61 milioane de euro. Din această sumă, circa 27 de milioane de euro sunt destinați construcției liniei.

VIDEO/ Construcția liniei electrice Vulcănești - Chișinău: Au început săpăturile de fundație pentru primii piloni
În Congaz, localitatea de unde începe construcția Liniei Electrice Aeriene de 400 kV pe direcția Vulcănești – Chișinău, au început săpăturile de fundație pentru primii piloni, anunță Ministerul Energiei al R. Moldova. Instituția a precizat că începând cu data de 8 aprilie a fost mobilizată echipa de muncitori și pregătit șantierul
Linia Vulcănești-Chișinău a fost pusă sub tensiune până la Stația Electrică. Urmează ultimele teste înainte de lansare
Linia electrică de 400 kV a fost energizată până la Stația Electrică Chișinău, ceea ce permite verificarea întregului traseu în condiții reale. Noua infrastructură va putea transporta direct energie din România spre centrul Republicii Moldova și va reduce dependența de nodul energetic de la Cuciurgan. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a