duminică, 16 august, 2026
  • USD
  • EUR
FOTO/ Cele șapte vagoane deraiate în sudul țării au fost repuse pe șine. Când ar putea fi reluată circulația trenurilor
Foto: CFM

FOTO/ Cele șapte vagoane deraiate în sudul țării au fost repuse pe șine. Când ar putea fi reluată circulația trenurilor

Circulația trenurilor pe sectorul de cale ferată din sudul țării, unde au deraiat șapte vagoane de marfă, ar putea fi reluată în această seară, până la ora 20:00. Totuși, termenul depinde de evoluția lucrărilor.

Potrivit Căii Ferate din Moldova, ultimul dintre cele șapte vagoane a fost repus pe șine astăzi, 16 august, la ora 13:55.

„Cele 7 vagoane, deraiate în urma incidentului, produs în seara zilei de 15 august 2026 pe unul dintre sectoarele de cale ferată din sudul țării, au fost ridicate într-un timp scurt, datorită mobilizării operative și coordonării eficiente a echipelor de intervenție. Ultimul vagon a fost repus pe șine astăzi, 16 august 2026, la ora 13.55”, precizează CFM.

Cauzele producerii incidentului urmează să fie stabilite în cadrul unei anchete, conform procedurilor în vigoare.

Amintim că în seara zilei de 15 august, șapte vagoane de marfă încărcate cu cereale au deraiat în apropierea satului Chircani. Vagoanele făceau parte dintr-un tren care se deplasa spre Giurgiulești. În urma incidentului nu au fost înregistrate victime.

Șapte vagoane încărcate cu cereale au deraiat în apropiere de Chircani
Șapte vagoane de marfă încărcate cu cereale au deraiat în seara zilei de 15 august, în apropierea satului Chircani. Vagoanele făceau parte dintr-un tren care se deplasa spre Giurgiulești. Potrivit Căii Ferate din Moldova, în urma incidentului nu au fost înregistrate victime. Vagoanele nu s-au răsturnat, iar încărcătura nu a