FOTO/ Ceața nu mai este un impediment pentru avioanele care aterizează la Chișinău

Șase aeronave au aterizat cu succes pe Aeroportul Internațional Chișinău, în condiții de vizibilitate extrem de redusă. Potrivit administrației aerogării, performanța se datorează noului sistem de aterizare instrumentală ILS CAT III, care a fost astăzi operat pentru prima dată.
„Tehnologia modernă a asigurat desfășurarea zborurilor fără întârzieri semnificative sau redirecționări, astfel încât pasagerii noștri să aibă parte de o călătorie liniștită, iar operatorii aerieni să își mențină orarul de zbor potrivit timpului stabilit”, au transmis reprezentanții aeroportului.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Responsabilii precizează că o singură aeronavă a fost redirecționată și a aterizat la aeroportul de rezervă, conform deciziei comandantului.
„Fără acest sistem, toate zborurile ar fi fost redirecționate către alte aeroporturi”, a explicat administrația Aeroportului.
Pe 23 ianuarie, Aeroportul Internațional Chișinău a intrat oficial în categoria aeroporturilor dotate cu sistemul de aterizare instrumentală ILS CAT III. Acesta furnizează piloților informații precise despre direcție și altitudine în timpul aterizării, chiar și atunci când vizibilitatea este aproape zero.
Aeroportul trece la un sistem care va garanta aterizări sigure chiar și în condiții de ceață densă
Începând cu data de 23 ianuarie, Aeroportul Internațional Chișinău intră oficial în categoria aeroporturilor dotate cu sistemul de aterizare instrumentală ILS CAT III. Administrația aerogării precizează că această certificare permite operarea zborurilor în condiții de vizibilitate extrem de redusă,…
