FOTO/ Accident rutier mortal la Căușeni. Un tânăr a decedat, iar alte trei persoane au ajuns la spital

FOTO/ Accident rutier mortal la Căușeni. Un tânăr a decedat, iar alte trei persoane au ajuns la spital
Sursa foto: IP Căușeni

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a decedat în urma unui grav accident rutier, iar alte trei persoane au ajuns la spital. Impactul s-a produs în seara zilei de miercuri, 11 septembrie, în apropierea localității Săiți, din raionul Căușeni.

„Oamenii legii au stabilit că un tânăr de 24 ani, aflat la volanul unei Honda, preliminar, din cauza vitezei, ar fi pierdut controlul asupra volanului, derapând de pe traseu s-a tamponat într-un obstacol (copac)”, a precizat ofițera de presă a Inspectoratului Poliție Căușeni, Mariana Didenco.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

În urma impactului, șoferul a decedat la fața locului. Cei trei pasageri care se aflau în autoturism - un bărbat de 35 ani și două minore de 14 și ani, au fost transportați la spitalul raional Căușeni pentru îngrijiri medicale.

Poliția a inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.