Fostul premier al țării Vasile Tarlev și-a prezentat „Partidul pentru Viitorul Moldovei”

Fostul premier al țării Vasile Tarlev și-a prezentat „Partidul pentru Viitorul Moldovei”
Sursa foto: Elena Covalenco/IPN

Fostul premier al țării, Vasile Tarlev, și-a prezentat pe 2 aprilie „Partidul pentru Viitorul Moldovei”. Prim-vicepreședinte al formațiunii este Valeriu Ianioglo, fost bașcan interimar și prim-vicepreședinte al comitetului executiv al Găgăuziei. Potrivit datelor disponibile pe site-ul Agenției Servicii Publice (ASP), numărul de membri declarat de partidul politic, la situația din 09.02.2024 este de 1.350 de persoane.

Potrivit statutului Partidului pentru Viitorul Moldovei, „scopul și misiunea definitorie a formațiunii este de a consolida suveranitatea R. Moldova și de a construi o societate modernă, bazată pe principiile statului de drept, bunăstării economice, egalității de șanse, justiției sociale, centralismului democratic”.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Până a deveni „Partidul pentru Viitorul Moldovei”, formațiunea avea denumirea de „Partidul Bugeacul Nostru”. Partidul a fost creat în 2022 de politicianul găgăuz, Valeriu Ianioglo, fost bașcan interimar și prim-vicepreședinte al comitetului executiv al Găgăuziei, scrie Europa Liberă.

Vasile Tarlev a deținut două mandate de prim-ministru, în perioada 2001-2008, pe vremea guvernării comuniste. În 2008, Tarlev a fost ales lider al partidului politic Uniunea Centristă din Moldova, iar în 2009 a anunțat că părăsește formațiunea și se retrage din politică. În 2012, Vasile Tarlev a fost ales în calitate de co-președinte al Partidului "Renaștere".