Fondul pentru eficiență energetică în sectorul rezidențial va finanța renovarea a peste 8.500 de locuințe

Fondul pentru eficiență energetică în sectorul rezidențial va finanța renovarea a peste 8.500 de locuințe
Sursa foto: Getty Images

Proprietarii caselor individuale și asociațiile de proprietari din condominiu vor putea beneficia de granturi și alocații pentru eficientizarea consumului de energie. Guvernul a aprobat, în ședința din 10 aprilie, Programul de finanțare „Fondul pentru eficiență energetică în sectorul rezidențial din R. Moldova” (FEERM).

Potrivit Executivului, programul urmărește renovarea unei suprafețe încălzite de cel puțin 507 mii de metri pătrați din clădirile sectorului rezidențial, adică circa 8.500 de apartamente sau circa 5.000 de case individuale. De asemenea, până în 2027, urmează să fie realizate economii de energie de cel puțin 66,9 milioane kWh la consumatorii casnici, adică echivalentul a peste 100 de milioane de lei.

Centrul Național pentru Energie Durabilă menționează că până la 70% din valoarea investiției necesare pentru renovarea termică a blocurilor va fi acoperită sub formă de grant din FEERM, iar 30% va constitui contribuția proprie a locatarilor. Totodată, proprietarii de locuințe, înregistrați pe compensatii.gov.md și cărora le-a fost atribuită categorie de vulnerabilitate energetică vor beneficia de compensații pentru achitarea contribuției din Fondul de vulnerabilitate energetică.

„Îmbunătățirea performanței energetice a clădirilor rezidențiale este metoda cea mai sustenabilă pentru diminuarea impactului prețurilor și a tarifelor mari la energie asupra populației. În acest an, pentru implementarea măsurilor de eficiență energetică în sectorul rezidențial au fost alocate mijloace financiare în sumă de peste 300 de milioane de lei”, anunță Executivul.

Obiectivele acestui program sunt setate pentru perioada 2024-2027, iar pentru implementarea lor sunt necesare resurse financiare în valoare de circa 1,4 miliarde de lei, care vor fi valorificate prin intermediul Centrului Național pentru Energie Durabilă.