luni, 27 octombrie, 2025
  • USD
  • EUR
Fondatorul Telegram, acuzații la adresa autorităților franceze și moldovenești: Ar fi cerut închiderea unor canale
Sursa foto: Getty Images

Fondatorul Telegram, acuzații la adresa autorităților franceze și moldovenești: Ar fi cerut închiderea unor canale

Fondatorul și CEO al aplicației de mesagerie Telegram, Pavel Durov, susține că înaintea alegerilor prezidențiale din R. Moldova, din toamna anului 2024, autoritățile din Franța și R. Moldova i-ar fi cerut să închidă anumite canale din aplicația sa. Durov susține că a eliminat doar canalele care încălcau regulile platformei.

„Acum aproximativ un an, în timp ce eram blocat la Paris, serviciile de informații franceze au luat legătura cu mine printr-un intermediar, cerându-mi să ajut guvernul R. Moldova să cenzureze anumite canale de Telegram înaintea alegerilor prezidențiale din Moldova. După ce am analizat canalele semnalate de autoritățile franceze (și moldovene), am identificat câteva care încălcau în mod clar regulile noastre și le-am eliminat. Ulterior, intermediarul mi-a transmis că, în schimbul acestei cooperări, serviciile de informații franceze vor „vorbi frumos” despre mine în fața judecătorului care emis mandatul de arestare pe numele meu, în august anul trecut”, a scris Pavel Durov într-o postare pe Telegram.

Pavel Durov susține că la scurt timp după acest caz, echipa Telegram a primit o a doua listă de canale moldovenești considerate „problematice”. Spre deosebire de prima listă, aproape toate aceste canale „erau legitime și respectau în totalitate regulile” Telegram, susține fondatorul platformei.

„Singurul lor numitor comun era că exprimau opinii politice neagreate de guvernele francez și moldovean. Am refuzat să dăm curs acestei solicitări”, a mai menționat Durov, precizând că Telegram va apăra libertatea de exprimare și nu va accepta cenzura politică.

În luna mai curent, Pavel Durov declara că în cadrul unei întrevederi cu reprezentanții serviciilor franceze de informații externe, aceștia i-ar fi cerut IP-urile ale unor suspecți de terorism din Franței, însă scopul principal ar fi fost obținerea informațiilor cu caracter geopolitic din România, R. Moldova și Ucraina.

Pavel Durov, născut în Rusia, dar în prezent cetățean francez, a fost reținut anul trecut în Franța într-o anchetă privind infracțiuni legate de pornografie infantilă, trafic de droguri și tranzacții frauduloase asociate cu aplicația. În martie, el s-a întors în Dubai. El a negat comiterea oricărei infracțiuni.