Fondatorul aplicației Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franța. Ce spune ambasada Rusiei la Paris
Fondatorul și CEO al aplicaţiei de mesagerie Telegram, Pavel Durov, a fost arestat sâmbătă seara, pe aeroportul Bourget din Paris, a informat postul francez TF1. La rândul său, ambasada Rusiei în Franța a anunțat că a cerut autorităților franceze să asigure protecția drepturilor lui Durov și să ofere acces consular, precizând că „Franța a evitat până acum să interacționeze” în privința acestei situații. Totodată, misiunea diplomatică a menționat că se află în contact cu avocatul lui Pavel Durov.
Potrivit TF1, Durov a fost reținut în jurul orei locale 20:00, în momentul în care ieșea din avionul său privat. Acesta venea din Azerbaidjan și era însoțit de un bodyguard și o femeie.
Presa franceză notează că Pavel Durov era vizat de un mandat de arestare, valabil doar în Franţa. Reținerea acestuia s-ar datora lipsei de moderare de conținut pe Telegram, refuzului de a coopera cu organele de drept precum și instrumentelor furnizate în cadrul aplicației, inclusiv a numerelor de unică folosință și a criptomonedelor.
În opinia poliţiei franceze, miliardarul în vârstă de 39 de ani a permis ca activitatea infracţională să continue în mod nestingherit pe platforma sa criptată, fiind vorba inclusiv de spălare de bani, trafic de droguri şi partajare de conţinut pedofil, infracţiuni de care Durov s-ar face complice în calitatea sa de şef al platformei.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
De la emiterea mandatului de căutare pe numele său, valabil doar în Franţa, Durov a evitat să mai vină în Franţa şi Europa, potrivit TF1. El se afla mai frecvent în Emiratele Arabe Unite, în ţările fostei Uniuni Sovietice şi în America de Sud.
Reprezentantul Rusiei la organizaţiile internaţionale de la Viena, Mihail Ulianov, şi alţi câţiva politicieni ruşi s-au grăbit să acuze Franţa că acţionează ca o dictatură.
„Unii oameni naivi încă nu înțeleg că, dacă joacă un rol mai mult sau mai puțin vizibil în spațiul informațional internațional, nu este sigur pentru ei să viziteze țări care se îndreaptă către societăți mult mai totalitare”, a scris Ulianov pe X.
Potrivit publicației ruse Vedomosti, Durov deține cetățenia Federației Ruse, a statului insular Sfântul Cristofor și Nevis, a Emiratelor Arabe Unite (EAU), unde a locuit de cele mai multe ori, precum și cetățenia Franței, pe care a primit-o în 2021.
În august 2024, Durov a ajuns în ratingul miliardarilor Bloomberg Billionaires Index și a ocupat locul 279 (locul 17 printre ruși) cu o avere de 9,15 miliarde de dolari.
Telegram, cu sediul în Dubai, a fost fondată de Durov, născut în Rusia, care a părăsit Rusia în 2014 după ce a refuzat să se conformeze cererilor de a închide comunitățile de opoziție de pe platforma sa de social media VKontakte, pe care a vândut-o
După ce Rusia a lansat invazia pe scară largă asupra Ucrainei în 2022, Telegram a devenit principala sursă de conținut nefiltrat - și uneori violent și înșelător - provenit din ambele părți despre război și politica din jurul conflictului.
Durov a declarat că unele guverne au încercat să facă presiuni asupra sa, dar aplicația, care are acum 900 de milioane de utilizatori activi, ar trebui să rămână o „platformă neutră” și nu un „jucător în geopolitică”.