Fermierii pot solicita granturi post investiționale pentru tranziția către practici agricole mai sustenabile

Fermierii pot solicita granturi post investiționale pentru tranziția către practici agricole mai sustenabile
Sursa foto: Elaine Casap / Unsplash


Începând de astăzi, fermierii pot solicita granturi post investiționale, care le vor sprijini tranziția către practici agricole mai sustenabile. Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) anunță că a fost lansat cel de-al patrulea apel de depunere a dosarelor în cadrul Programului „Managementul durabil al terenurilor” (MDT). Termenul limită de depunere a dosarelor de aplicare este 30 aprilie curent.

Potrivit AIPA, sunt eligibili producătorii agricoli, care sunt înregistrați în conformitate cu legislația R. Moldova, activează în sectorul agricol, au efectuat investiții eligibile și vor prezenta dovada co-finanțării din surse proprii.

„Grantul post – investițional va rambursa 30% din valoarea investiției eligibile, cu un plafon de 10.000 dolari per producător agricol. Un beneficiar va fi eligibil pentru un singur grant post-investițional”, precizează reprezentanții Agenției.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Printre echipamentele eligibile pentru finanțare se numără:

  • semănători, tocătoare, stropitoare, combine de recoltare (tehnologii No-Till);
  • combinatoare pentru formarea benzilor (tehnologii Strip-Till);
  • echipamente și sisteme de irigare;
  • construcții hidrotehnice de captare a apei;
  • înființarea/reabilitarea de fâșii paravânt;
  • ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate;
  • înierbarea în jurul pomilor în livezi;

Solicitanții sau reprezentanții legali ai acestora pot depune dosarele de aplicare la sediile secțiilor/serviciilor teritoriale ale AIPA, din raza teritorială în care s-a efectuat investiția. Termenul limită este 30 aprilie curent. Mai multe detalii despre documentele necesare, precum și investițiile eligibile găsiți AICI.

Programul de granturi post investiționale „Managementul durabil al terenurilor” (MDT) face parte din cadrul Proiectului „Agricultura Competitivă în Moldova” (MAC-P).