miercuri, 10 iunie, 2026
  • USD
  • EUR
Evadare cu reținere în flagrant la Chișinău. Un deținut a fost readus în custodia Penitenciarului nr. 16
Penitenciarul nr.16. Sursa foto: captură de ecran Moldova 1 / YouTube

Evadare cu reținere în flagrant la Chișinău. Un deținut a fost readus în custodia Penitenciarului nr. 16

Un deținut aflat în custodia Penitenciarului nr. 16 - Pruncul a evadat astăzi la ieșirea dintr-o instituție medicală din Chișinău, unde fusese escortat pentru efectuarea unor investigații medicale.

Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), persoana a fost reținută în flagrant imediat după incident și readusă în custodia instituției.

Pe caz au fost inițiate verificări și acțiuni procedurale de rigoare, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului.

De menționat că Penitenciarul nr. 16 – Pruncul are statut de spital penitenciar, destinat deținerii persoanelor care necesită îngrijire medicală specializată.