Dorin Recean explică de ce a intrat în conducerea MoldATSA și anunță când își va încheia mandatul
Fostul premier Dorin Recean afirmă că a acceptat să facă parte din Consiliul de Administrație al întreprinderii de stat MoldATSA cu o misiune precisă, și anume - restructurarea companiei. El a ținut să precizeze că mandatul său se va încheia la sfârșitul lunii august, odată cu finalizarea planului care ar urma să reducă funcțiile redundante și posibilitățile de abuz.
Într-un mesaj publicat pe Facebook, Dorin Recean a precizat că responsabilitatea sa în cadrul Consiliului de Administrație este limitată în timp și legată direct de elaborarea planului de restructurare.
„Menționez că am mers acolo cu o responsabilitate bine definită – restructurarea întreprinderii. Mandatul meu va lua sfârșit la finalul lunii august, odată cu finalizarea planului de restructurare, care va conține inclusiv diminuarea funcțiilor redundante și eliminarea posibilităților de abuzare a acestei întreprinderi”, a precizat Recean.
Fostul prim-ministru a fost numit membru al Consiliului de Administrație al MoldATSA începând cu 15 iunie, fiind desemnat de Agenția Proprietății Publice. Informația despre numirea sa a devenit publică trei zile mai târziu. Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Daniela Crudu, a precizat că Dorin Recean nu va fi remunerat pentru această activitate.

Totodată, în același mesaj, Dorin Recean a răspuns și acuzațiilor apărute în spațiul public privind o presupusă legătură a sa cu Polaris Aviation Group, care se află în proces de înregistrare în Republica Moldova. Acesta respinge orice legătură sau interes financiar în această companie.
„Uneori te vezi obligat să combați ficțiuni pure, absurde, însă, din respect pentru cetățeni, vom repeta faptele ori de câte ori este nevoie. Declar că nu dețin acțiuni, nu am interese și nu am nicio legătură cu compania aeriană Polaris”, a subliniat fostul premier.
Declarațiile vin în contextul unor informații și acuzații apărute în spațiul public, potrivit cărora poziția pe piață a companiilor aeriene curente ar putea fi afectată în beneficiul Polaris Aviation Group.
Acuzațiile privind o presupusă legătură dintre Dorin Recean și Polaris au fost lansate public de politicianul Dragoș Galbur. Autoritatea Aeronautică Civilă a confirmat că operatorul se află în proces de obținere a Certificatului de Operator Aerian.
