sâmbătă, 27 septembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Dorin Recean a primit avertisment din partea Comisiei Electorale Centrale
Sursa foto: gov.md

Dorin Recean a primit avertisment din partea Comisiei Electorale Centrale

Premierul Dorin Recean, care candidează pe lista PAS la parlamentare, a primit avertisment public din partea Comisiei Electorale Centrale (CEC). Acesta lucru s-a întâmplat în contextul unui discurs pe care prim-ministrul l-a susținut de la tribuna Guvernului. Hotărârea a fost pronunțată în seara zilei de 26 septembrie, în urma unei contestații depuse pe 25 septembrie de Blocul Alternativa privind utilizarea ilegală a resurselor administrative de către PAS.

Astfel, potrivit deciziei CEC, candidatul PAS, Dorin Recean a fost sancționat cu avertisment pentru încălcarea articolului 70, aliniatul 6, din Codul Electoral care prevede:

„Se interzice candidaților să utilizeze resursele administrative, inclusiv prin lansarea sau participarea la lansarea proiectelor de infrastructură sau a achizițiilor efectuate din bugetul public național, utilizarea echipamentelor, a mijloacelor și a bunurilor publice în perioada electorală. Autoritățile/instituțiile publice și cele asimilate acestora nu pot transmite/acorda concurenților electorali bunuri publice sau alte favoruri decât pe bază de contract, în condiții de egalitate pentru toți concurenții electorali”.

În cadrul unei conferințe din 24 septembrie, premierul Dorin Recean a vorbit despre pregătirea statului R. Moldova împotriva imixtiunilor Rusiei la alegerile parlamentare din 28 septembrie. La finalul conferinței, șeful cabinetului de Miniștri a îndemnat politicienii formațiunilor de stânga să iasă în public și să condamne fenomenul de corupere a alegătorilor.

„Acum, în calitate de prim-ministru, fac un apel către concurenții electorali - Dodon, Ceban, Tkaciuk, Vlah și alții - ieșiți public și condamnați, disociați-vă de gruparea criminală, de cumpărarea voturilor, de influența malignă a Kremlinului; măcar în ultimul ceas. În caz contrar, voi confirmați că sunteți beneficiarii direcți ai corupției  electorale finanțate de Kremlin prin Șor”, a declarat Recean la conferința din 24 septembrie.

În urma acestui discurs, Blocului electoral „Alternativa” a depus o contestație la CEC, solicitând modificarea textului de pe site-ul Executivului și „ajustarea acestuia la un discurs pe care trebuie să-l aibă un premier”.