Din aprilie intră în vigoare noi condiții la transportul mărfurilor pe teritoriul Uniunii Europene

Agenția Națională Transport Auto (ANTA) informează despre modificarea procedurii de import a mărfurilor pe teritoriul UE. Începând cu data de 1 aprilie curent, operatorii de transport rutier urmează să transmită informații referitor la marfa destinată UE sau care tranzitează UE în Sistemul de Control al Importului ICS2, înainte de sosirea acesteia în frontieră, sub formă de declarație vamală de import (ENS).
Potrivit ANTA, cerințele noi se aplică inclusiv transportatorilor de colete poștale și furnizorilor de servicii logistice.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
„Sistemul ICS2 va înlocui integral sistemul anterior (ICS1) și va introduce un nou sistem operațional, în conformitate cu Codul Vamal al UE”, explică responsabilii.
În contextul importanței respectării procedurilor noi la importul mărfurilor, Comisia Europeană organizează webinare pentru părțile interesate, în care pot fi adresate întrebări referitor la aspectele operaționale și tehnice ale ICS2. Persoanele cointeresate de organizarea unui astfel de webinar sunt rugate să completeze formularul AICI.