Departamentul român pentru relația cu R. Moldova va avea un nou conducător. Adrian Dupu, eliberat din funcție

Departamentul român pentru relația cu R. Moldova va avea un nou conducător. Adrian Dupu, eliberat din funcție
Sursa foto: Adrian Dupu / Facebook

Adrian Dupu a fost eliberat din funcția de secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova, din cadrul Guvernului României. Decizia în acest sens a fost luată de premierul român Marcel Ciolacu, scrie Agerpres.

Decizia a fost publicată joi în Monitorul Oficial. Până la numirea unui nou conducător al structurii, atribuțiile secretarului de stat Departamentului pentru Relația cu R. Moldova vor fi exercitate de directorul general al Direcției generale management, proiecte, juridic, Constantin-Valentin Răducanu.

„Am preluat o instituție de care auzise foarte puțină lume și am transformat-o într-un reper al relațiilor dintre România și Republica Moldova. Deși plec astăzi din funcție, impactul pe care DRRM l-a avut va rămâne simțit pentru mulți ani de acum încolo”, a menționat Adrian Dupu într-o postare pe rețelele sociale.

Adrian Dupu a fost numit, în 2021, în funcția de secretar de stat la Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, printr-o decizie a prim-ministrului de la acea vreme, Florin Cîțu. Anterior, el a fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.