De la începutul lunii iunie, în țară au fost înregistrate 15 cazuri de insolație. Recomandări pe timp de caniculă

De la începutul lunii iunie, în țară au fost înregistrate 15 cazuri de insolație. Recomandări pe timp de caniculă
Sursa foto: Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească

Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) anunță că de la începutul lunii iunie 2024, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a înregistrat 15 cazuri de insolație și 3 sincope (pierdere temporară a conștienței - n. red.). Unsprezece pacienți au fost transportați la spital pentru tratament în condiții de staționar. Pe timp de caniculă, cetățenii sunt îndemnați să evite expunerea prelungită la soare, să poarte pălării, haine lejere de culori deschise și să bea zilnic între până la doi litri de lichide.

În contextul informației Serviciului Hidrometeorologic de Stat despre instalarea vremii caniculare în perioada 28 iunie - 4 iulie, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească avertizează, că în astfel de condiții, oamenii trebuie să respecte cu strictețe măsurile de precauție.

Specialiștii în sănătate avertizează că în urma expunerii îndelungate la soare sau la temperaturi ridicate, din cauza deshidratării, pot apărea simptome precum slăbiciune generală pronunțată, durere de cap, transpirații calde, hipertermie, greață, stare de leșin.

„De la începutul lunii iunie 2024, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a înregistrat 15 cazuri de insolație și 3 sincope. Echipele de asistență medicală urgentă din țară au acordat ajutor medical pacienților - 9 femei și 9 bărbați, cu vârstele cuprinse între 2-82 de ani, din următoarele localități: Chișinău, Soroca, Căușeni, Florești, Hîncești, Sîngerei, Edineț, Ialoveni, Leova și Briceni. După acordarea asistenței medicale de urgență, 11 pacienți au fost transportați la spital pentru tratament în condiții de staționar”, anunță CNAMUP.

În cazul în care simptomele de slăbiciune generală pronunțată, durere de cap, greață sau stare de leșin nu se ameliorează sau apar complicații (respirație dificilă, tahicardie, vomă, convulsii sau chiar pierderea cunoștinței), apelați de urgență la numărul unic 112 pentru a solicita Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească și așteptați sosirea echipajului medical.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

RECOMANDĂRI

În perioada temperaturilor ridicate a sezonului estival, cu scopul evitării cazurilor de insolații și sincopelor, cetățenii sunt rugați să se conformeze cu următoarele cerințe:

  • Evitați expunerea la soare în intervalul 11:00-18:00;
  • Purtați pălării de soare și haine din fibre naturale de culori deschise;
  • Beți suficiente lichide pe parcursul zilei (apă plată, minerală, ceai slab îndulcit, sucuri naturale), chiar dacă nu simțiți senzația de sete;
  • Aveți grijă de persoanele dependente de voi - copii, vârstnici, persoane cu dizabilități, oferindu-le condiții sigure în perioada caniculară;
  • Persoanele care suferă de afecțiuni cronice (cardiovasculare, renale, hepatice, pulmonare, etc.) vor continua tratamentul conform indicațiilor medicului. Este indicat în perioada caniculară să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice de tratament;
  • Nu consumați alcool, băuturi cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri carbogazoase);
  • Evitați alimentele cu un conținut ridicat de grăsimi și produsele ușor alterabile, consumați fructe și legume proaspete, de sezon;
  • Folosiți produse (creme, spray-uri) cu acțiune de protecție împotriva radiației ultraviolete, pentru a evita arsurile de piele;
  • Nu practicați activități care necesită efort fizic intens (sport, grădinărit etc.) pe parcursul zilei, ci doar dimineața și seara, când timpul este mai răcoros.
Cod galben de caniculă. Temperaturile vor urca până la +33°C
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis cod galben de caniculă. Avertismentul este valabil în perioada 28 iunie - 4 iulie curent. În intervalul menționat, temperatura maximă a aerului va atinge valori de +33°C și mai mult. Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM În funcție de evolu…