Cursele prin Azerbaidjan vin cu taxe de până la 2.800 de dolari. ANTA avertizează transportatorii
Transportatorii moldoveni care efectuează curse spre sau prin Azerbaidjan sunt atenționați să țină cont de taxele rutiere aplicate vehiculelor înmatriculate în străinătate. În cazul camioanelor, acestea pot ajunge la 2.800 de dolari pentru o perioadă de până la un an, iar transporturile cu o masă de peste 41 de tone sunt taxate suplimentar în funcție de distanța parcursă.
Agenția Națională Transport Auto a publicat informațiile după ce a primit o notificare din partea autorităților competente din Azerbaidjan, precizând regulile care trebuie respectate de operatorii implicați în transportul internațional de mărfuri și pasageri.
Taxa este aplicată vehiculelor înmatriculate în alte state care intră, tranzitează sau părăsesc Azerbaidjanul. Valoarea acesteia depinde de perioada de ședere și de caracteristicile vehiculului.
Pentru transportul de mărfuri, un camion cu până la patru osii este taxat cu 20 de dolari pentru o zi, 40 de dolari pentru o perioadă de până la două săptămâni și 140 de dolari dacă rămâne până la o lună. Pentru trei luni, taxa ajunge la 400 de dolari, iar pentru o perioadă de până la un an - la 1.400 de dolari.
Costurile sunt mai mari pentru vehiculele cu patru sau mai multe osii. Taxa este de 30 de dolari pentru o zi, 80 de dolari pentru până la două săptămâni, 280 de dolari pentru o lună și 800 de dolari pentru trei luni. Pentru o perioadă de până la un an, transportatorul trebuie să achite 2.800 de dolari.
Dacă perioada de ședere depășește un an, se adaugă câte 15 dolari pentru fiecare zi în cazul vehiculelor cu până la patru osii și câte 30 de dolari pe zi pentru cele cu patru sau mai multe osii.
O atenție aparte trebuie să acorde operatorii care efectuează transporturi grele. Pentru vehiculele a căror masă totală, inclusiv încărcătura, depășește 41 de tone, Azerbaidjanul aplică o taxă suplimentară calculată în funcție de kilometrii parcurși.
Pentru categoria 41-51 de tone, cuantumul indicat este de 0,30 dolari, iar între 51 și 61 de tone - 0,45 dolari. Acesta crește la 0,60 dolari pentru vehiculele de 61-71 de tone și la 0,75 dolari pentru cele de 71-81 de tone. Pentru transporturile de peste 81 de tone, cuantumul ajunge la 1,8 dolari.
Taxele îi vizează și pe operatorii care transportă pasageri. În acest caz, suma este stabilită în funcție de perioada petrecută în Azerbaidjan și de capacitatea vehiculului.
Pentru un vehicul cu până la 12 locuri, taxa este de 15 dolari pentru o zi, 30 de dolari pentru o săptămână, 100 de dolari pentru o lună, 300 de dolari pentru trei luni și 1.050 de dolari pentru un an.
În cazul vehiculelor cu 13-30 de locuri, tarifele pornesc de la 20 de dolari pentru o zi și ajung la 1.400 de dolari pentru un an. Pentru autocarele cu cel puțin 31 de locuri, taxa este de 25 de dolari pentru o zi și poate ajunge la 1.750 de dolari pentru o perioadă de până la un an.
După depășirea unui an, se aplică o plată pentru fiecare zi suplimentară - 12 dolari pentru vehiculele cu până la 12 locuri, 15 dolari pentru cele cu 13-30 de locuri și 20 de dolari pentru cele cu cel puțin 31 de locuri.
ANTA le recomandă operatorilor de transport internațional să țină cont de aceste prevederi atunci când planifică deplasări în sau prin Azerbaidjan și să consulte inclusiv regulile privind contravențiile administrative și cerințele vamale aplicabile.