Cum arată livada viitorului. Peste 40 de companii au adus tehnologii moderne la „Ziua Fructelor” 2026
Peste 42 de companii din Republica Moldova, România, Italia, Germania și Franța au participat la ediția din acest an a expoziției „Ziua Fructelor”, dedicată conceptului de „livadă a viitorului” – un model bazat pe eficiență, tehnologii moderne și adaptarea la noile cerințe ale pieței. Evenimentul a reunit peste 450 de fermieri și specialiști din toate regiunile țării, interesați să descopere soluții pentru dezvoltarea afacerilor pomicole și pentru gestionarea provocărilor climatice și economice.
Participanții au avut ocazia să vadă cele mai noi tehnologii pentru irigare, digitalizare, sortare, ambalare, logistică și păstrarea fructelor. Printre noutățile prezentate s-a numărat și drona agricolă DJI Agras T100, destinată tratării livezilor și podgoriilor. Potrivit reprezentanților companiei Drone Assistance, noua dronă poate transporta până la 100 de kilograme și utilizează de câteva ori mai puțină apă decât echipamentele tradiționale, reducând totodată consumul de combustibil și costurile de operare.
O altă soluție prezentată în cadrul expoziției a fost serviciul mobil de analiză a solului și apei, lansat de Ecology Center. Acesta permite fermierilor să obțină date exacte despre conținutul de nutrienți din sol și să stabilească mai eficient necesarul de fertilizare.
Președintele Asociației Moldova Fruct, Vitalie Gorincioi, a declarat că sectorul horticol din Republica Moldova a trecut prin numeroase provocări în ultimii 20 de ani, de la embargouri comerciale până la fenomene climatice extreme, iar viitorul depinde de capacitatea producătorilor de a investi în tehnologii și inovație. La rândul său, secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban, a subliniat că fructele moldovenești sunt tot mai prezente pe piețele externe și contribuie la promovarea imaginii Republicii Moldova peste hotare.
Gazda ediției din acest an a fost compania FructLine din satul Corlăteni, raionul Rîșcani, o gospodărie care a investit în modernizarea continuă a livezilor și a infrastructurii de producție.
Expoziția „Ziua Fructelor” este unul dintre cele mai importante evenimente dedicate sectorului pomicol din Republica Moldova. Organizatorii susțin că modernizarea livezilor și utilizarea tehnologiilor inteligente devin tot mai importante în contextul schimbărilor climatice, al costurilor ridicate de producție și al cerințelor tot mai stricte ale piețelor de export. Evenimentul este organizat anual de Asociația Moldova Fruct, împreună cu parteneri din sectorul agricol și de dezvoltare.