Creșele publice create prin programul din 2023 sunt funcționale. Evaluarea arată că părinții revin mai devreme la muncă
Grupele de creșă create sau modernizate prin prima ediție a Programului Național „Servicii de Creșă Publice” sunt funcționale și oferă condiții adaptate copiilor de până la trei ani. Este una dintre concluziile preliminare ale evaluării realizate de reprezentanții Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL) și ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Evaluarea se desfășoară în perioada 1 iunie-30 septembrie 2026. În perioada 24 iulie-7 septembrie, echipele mixte au vizitat 10 grădinițe beneficiare ale programului pentru a verifica modul în care sunt utilizate investițiile și impactul acestora asupra copiilor, părinților și comunităților.
Potrivit rezultatelor preliminare, accesul la serviciile de creșă le permite unor părinți, în special mamelor, să revină mai devreme pe piața muncii.
De exemplu, la grădinița „Floricica” din satul Cojușna, raionul Strășeni, o grupă de creșă modernizată prin program este frecventată în prezent de 19 copii. Proiectul a contribuit și la crearea a două locuri de muncă, iar potrivit discuțiilor cu părinții, aproximativ jumătate dintre aceștia au revenit mai devreme la serviciu.
La grădinița „Steluța” din municipiul Ungheni a fost creată și renovată o grupă cu 25 de locuri. Evaluarea arată că peste jumătate dintre părinții copiilor înscriși și-au reluat activitatea profesională.
Investiții similare au fost realizate la Soroca, Drochia, Căușeni, Telenești, Ialoveni, Mingir și Edineț. În unele localități, proiectele au presupus deschiderea unor grupe noi, iar în altele - renovarea și dotarea spațiilor existente cu mobilier și materiale adaptate vârstei copiilor.
La Ialoveni, de exemplu, grupele de creșă din trei grădinițe beneficiază de mobilier și inventar nou, pentru aproximativ 155 de copii cu vârste între unu și trei ani. În comuna Mingir, raionul Hîncești, a fost creată o grupă nouă pentru 20 de copii, iar alte două au fost reabilitate.
Programul Național „Servicii de Creșă Publice”, ediția I, a inclus 20 de proiecte implementate în perioada 2023–2024, prin mecanismul granturilor mici. Valoarea investițiilor a depășit 8,15 milioane de lei.
Reprezentanții ONDRL spun că evaluarea urmărește să stabilească dacă investițiile și-au atins obiectivele, dacă infrastructura creată este utilizată și dacă autoritățile locale asigură durabilitatea proiectelor.
„Primele constatări ale vizitelor în teren arată că noile grupe de creșă sunt funcționale și oferă condiții moderne și sigure pentru îngrijirea și dezvoltarea copiilor de vârstă antepreșcolară”, a declarat Natalia Veveriță, șefa Direcției evaluare ex-post și raportare din cadrul ONDRL.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale precizează că evaluarea urmărește și efectele asupra ocupării forței de muncă. Potrivit instituției, concluziile și recomandările vor fi incluse în raportul final și vor fi utilizate pentru planificarea viitoarelor investiții și politici în domeniul serviciilor de îngrijire timpurie.







ONDRL
Datele prezentate de autorități arată că, prin primele două ediții ale programului, lansate în 2023 și 2024, au fost create 59 de grupe de creșă pentru 1.247 de copii și 37 de locuri noi de muncă.
Programul continuă prin ediția a treia, lansată în 2025 și implementată din 2026. Pentru aceasta au fost aprobate 99 de proiecte, cu o valoare totală de 338 de milioane de lei. Proiectele prevăd crearea, reabilitarea și dotarea a 154 de grupe de creșă, cu peste 3.100 de locuri, în 100 de instituții preșcolare din țară.
În 2026 au fost lansate 63 de proiecte, iar alte 36 urmează să fie finanțate în 2027. Potrivit ONDRL, pentru ediția a treia, 251 de milioane de lei provin din bugetul de stat, inclusiv din Programul de Creștere Economică al Uniunii Europene „Grow Plan”, iar 87 de milioane de lei reprezintă contribuția autorităților publice locale.
Evaluarea ediției a doua urmează să fie realizată după încheierea perioadei de monitorizare post-implementare.