Creditul Agricol de Urgență: ODA a recepționat 87 de cereri, în valoare de 29,8 milioane de lei

Creditul Agricol de Urgență: ODA a recepționat 87 de cereri, în valoare de 29,8 milioane de lei
Sursa foto: amenic181 de la Getty Images Pro

Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a anunțat că până în prezent, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) a recepționat 87 de solicitări pentru Creditul Agricol de Urgență, un instrument financiar conceput pentru agricultorii micro și mici care cresc cereale.

Potrivit ministrului, valoarea totală a solicitărilor este de 29,8 milioane de lei. În prezent, din numărul total de cereri depuse, 77 sunt deja aprobate.

Agricultorii pot obține credite cu o valoare maximă de 500.000 lei, fiind garantate de stat în proporție de 90%. Instrumentul poate fi accesat inclusiv de către cei a căror credite sunt plasate în categoria substandard, conform prevederilor BNM.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Pentru a beneficia de acest credit, agricultorii se adresează băncilor comerciale, până pe 31 mai 2024. Solicitările agricultorilor sunt evaluate conform procedurilor individuale ale băncii, iar solicitarea garanției de stat se realizează, la fel, prin intermediul băncilor.

Creditul Agricol de Urgență este singurul produs de acest gen care beneficiază de o garanție din partea statului în valoare de 90% și este unicul produs garantat de stat accesibil clienților băncilor comerciale din categoria substandard, gestionat de Fondul de Garantare a Creditelor al Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. Produsul va fi disponibil și operațional până la data de 31 mai 2024.

Decizia privind acordarea Creditului Agricol de Urgență a fost aprobată de Guvern în urma protestelor agricultorilor din  luna februarie, care au blocat drumuri naționale și au cerut suport din partea statului pentru pentru producătorii de cereale afectați de crizele din ultimii ani.