miercuri, 26 august, 2026
  • USD
  • EUR
Companiile din regiunea transnistreană vor începe să achite TVA și accize. Taxele vor fi introduse în trei etape
Colaj: ziar.md

Companiile din regiunea transnistreană vor începe să achite TVA și accize. Taxele vor fi introduse în trei etape

Operatorii economici din regiunea transnistreană vor începe să achite Taxa pe Valoare Adăugat (TVA) și accize pentru anumite mărfuri importate în Republica Moldova. Guvernul propune aplicarea etapizată a taxelor, începând cu 1 septembrie 2026, pentru a integra treptat companiile din stânga Nistrului în sistemul fiscal și vamal național.

În prima etapă, TVA și accizele vor fi aplicate băuturilor alcoolice, inclusiv vinului, produselor din tutun și celor care conțin nicotină, parfumurilor, articolelor pirotehnice, blănurilor, bijuteriilor, pietrelor prețioase și anumitor mijloace de transport. Lista include și caviarul și înlocuitorii acestuia. Pentru unele materii prime și produse petroliere, noile prevederi se vor aplica din 1 ianuarie 2027. Gazele naturale, energia electrică, telefoanele și computerele vor fi taxate începând cu 1 aprilie 2027.

Guvernul explică introducerea treptată a taxelor prin necesitatea de a le oferi companiilor timp pentru adaptare și de a limita impactul asupra prețurilor și consumatorilor.

Premierul Vasile Tofan a declarat că banii colectați vor fi utilizați pentru sprijinirea locuitorilor din regiunea transnistreană.

„Este o măsură importantă cu scopul de a încadra agenții economici din stânga Nistrului în spațiul nostru fiscal și vom face acest lucru etapizat. Mesajul nostru către cetățenii noștri din regiunea transnistreană este că, prin această măsură justă, banii colectați vor fi alocați tot pentru cetățenii care locuiesc în regiune, așa încât ei să aibă mai multă susținere, acces mai mare la servicii de sănătate, asistență socială, pensii”, a declarat Vasile Tofan în cadrul ședinței de Guvern din 26 august.

Șeful Guvernului a cerut băncilor, Băncii Naționale a Moldovei și Serviciului pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor să faciliteze deschiderea conturilor bancare pentru companiile din regiune, astfel încât acestea să poată achita taxele.

Mărfurile care nu sunt incluse deocamdată în lista celor taxate vor putea fi importate în continuare fără achitarea TVA și a accizelor, cu condiția să rămână în regiunea transnistreană. Potrivit proiectului Guvernului, obiectivul este ca, până în 2030, regimul fiscal general să fie aplicat integral importurilor realizate de operatorii economici din stânga Nistrului.

În prezent, companiile din regiunea transnistreană beneficiază de unele scutiri de TVA și accize pentru mărfurile importate și destinate exclusiv regiunii. Autoritățile susțin că acest regim creează un tratament fiscal diferit, reduce veniturile bugetare și generează riscuri de concurență neloială și de reorientare artificială a fluxurilor comerciale.

Procesul de integrare în spațiul economic național a început mai devreme. De la intrarea în vigoare a noului Cod vamal, în ianuarie 2024, agenții economici din regiune au început să achite taxe vamale pentru mărfurile importate. Datele Biroului politici de reintegrare arată că, în 2025, aceștia au plătit aproximativ 166,7 milioane de lei sub formă de taxe vamale.

La începutul anului 2026, 2.478 de companii din regiunea transnistreană erau înregistrate sau luate la evidență provizorie de Agenția Servicii Publice. Acestea pot desfășura activități comerciale externe și pot obține certificate de origine a mărfurilor eliberate conform legislației Republicii Moldova.

Dispută între Chișinău și Tiraspol pe taxarea firmelor. Unde spun autoritățile că vor ajunge banii
Aplicarea TVA și a accizelor pentru mărfurile introduse în Republica Moldova de companiile din regiunea transnistreană a provocat noi divergențe între Chișinău și Tiraspol. În timp ce reprezentanții regiunii cer menținerea facilităților și susțin că noile obligații fiscale vor pune presiune pe întreprinderi, autoritățile constituționale afirmă că măsura va fi