Comentariul UE privind ajutorul de 30 de milioane de euro acordat R. Moldova

Comisia Europeană precizează că pachetul de asistență în valoare de 30 de milioane de euro, oferit în contextul crizei umanitare din stânga Nistrului, este „primul pas” pentru a sprijini R. Moldova în „soluționarea crizei energetice grave provocate de Gazprom”. Totodată, UE s-a angajat să furnizeze în următoarele săptămâni un pachet de sprijin financiar pentru a atenua consecințele sociale ale crizei pentru cetățenii din R. Moldova.
„Astăzi, UE a propus un pachet de asistență de urgență în valoare de 30 de milioane de euro, ca prim pas pentru a sprijini R. Moldova în soluționarea crizei energetice grave provocate de Gazprom. Prin intermediul acestui pachet, UE este pregătită să finanțeze achiziționarea și transportul de gaze naturale către regiunea transnistreană, pentru a contribui la restabilirea alimentării cu energie electrică și termică a celor peste 350 000 de locuitori ai regiunii până la 10 februarie 2025. Pachetul poate permite, de asemenea, alimentarea cu energie electrică de la malul stâng la malul drept”, anunță Comisia Europeană într-un comunicat.
Totodată, UE s-a angajat să furnizeze, în următoarele săptămâni, un pachet de sprijin financiar pentru R. Moldova, cu scopul de a atenua consecințele sociale ale crizei energetice.
„În mijlocul iernii, peste 350 de mii de locuitori din regiunea transnistreană sunt lăsați în întuneric și în frig pentru că Rusia a decis să oprească livrările de gaze. Pur și simplu nu putem accepta ca oamenii de pe continentul nostru să nu aibă acces la cele mai elementare servicii. Vremurile grele ne arată adevărații prieteni. Acesta este motivul pentru care aruncăm astăzi un colac de salvare. Vom livra gaz locuitorilor din regiunea transnistreană și le vom restabili accesul la electricitate și încălzire”, a transmis președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Premierul R. Moldova, Dorin Recean, a anunțat pe 27 ianuarie un pachet de sprijin oferit de către Uniunea Europeană în contextul crizei umanitare din stânga Nistrului.
Pachetul are trei componente:
- Un împrumut de trei milioane de metri cubi de gaz pentru stânga Nistrului. Măsura este necesară pentru a menține presiunea critică din conductele aflate în regiunea transnistreană pentru ca rețeaua de distribuție să poată rămână funcțională cel puțin până la 31 ianuarie 2025.
- Intervenția de urgență pentru perioada 1-10 februarie: UE oferă 30 de milioane de euro grant pentru procurarea volumelor necesare de gaze naturale pentru producerea de energie electrică la Centrala de la Cuciurgan pentru malul drept la costurile și tariful de pre-criză, dar și pentru consumul regiunii transnistrene.
- Program complex de reziliență energetică pentru următorii 2 ani: Acest pachet va include două componente de bază - investiții necesare în infrastructură energetică, atât producere cât și transport, precum și măsuri pentru reducerea tarifelor la energia electrică pentru toți cetățenii din R. Moldova.

De menționat că așa-numitele autorități din stânga Nistrului spun că regiunea ar avea rezerve de gaze naturale până la începutul lunii februarie. Anterior, liderul separatist Vadim Krasnoselski anunța că Rusia a promis Tiraspolului „gaz umanitar” pentru depășirea crizei energetice din regiune, însă Chișinăul ar bloca livrările de gaze rusești. Malul drept a respins acuzațiile.
Amintim că, din 1 ianuarie, mii de locuitori din regiunea transnistreană sunt afectați de sistarea energiei termice, a gazelor naturale și a apei calde, iar din 3 ianuarie - de întreruperi programate de energie electrică. Se întâmplă după ce Gazprom a oprit livrările de gaze spre regiunea transnistreană a R. Moldova, odată cu expirarea contractului de tranzit prin Ucraina.