Circa 300 de elevi din cadrul Colegiului Agroindustrial din Grinăuți vor beneficia de trei laboratoare noi
Construcția unei clădiri moderne la Colegiul Agroindustrial „Gheorghe Răducan” din Grinăuți, Ocnița este în plină desfășurare, anunță Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA). Noul edificiu va include mai multe laboratoare cum ar fi „Mecanică agricolă”, „Mentenanță și reparații mașini agricole”, „Sudare și forjare”.
Potrivit instituției, laboratoarele vor fi dotate cu tehnică și echipamente de ultimă generație, conforme solicitărilor colegiului și recomandărilor experților internaționali.
Totodată, edificiul va conține vestiare și grupuri sanitare. Lucrările sunt realizate în cadrul proiectului Livada Moldovei, implementat de MAIA, iar valoarea totală a investiților este de 650 de mii euro.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Anterior a fost reabilitat și dotat laboratorul de „Microbiologie”. În cadrul proiectului „Livada Moldovei” au fost procurate echipamente, tehnică IT, echipamente multimedia și mobilier.
În cadrul instituției studiază circa 300 de elevi.