Cinci sportivi moldoveni vor evolua astăzi la Jocurile Olimpice. Anastasia Nichita va lupta pentru medalia de aur
R. Moldova va avea astăzi reprezentanți trei probe din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris. Sportivii care vor concura astăzi sunt Daniela Cociu, Maria Olărașu, Serghei Tarnovschi, Marin Robu și Anastasia Nichita - care va lupta pentru aurul olimpic.
De la ora 11:30, tandemul Daniela Cociu - Maria Olărașu va concura în cea de-a doua semifinală a probei de canoe sprint, pe distanța de 500 de metri. În preliminarii, perechea Cociu - Olărașu a înregistrat rezultatul 1:56.22. Finala probei feminine de canoe sprint la dublu este programată tot astăzi, de la ora 14:00.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
O oră mai târziu, va concura și canotorul Serghei Tarnovschi. El va evolua în cea de-a doua semifinală a probei de canoe sprint, individual, pe distanța de 1.000 de metri. În calificări, Serghei Tarnovschi a înregistat rezultatul 3:49.27.
Tot astăzi va intra în concurs și halterofilul Marin Robu. El își va începe evoluția începând cu ora 16:00, în categoria de greutate de până la 89 kg.
Ziua de concurs se va încheia pentru sportivii noștri cu finala de lupte feminine la categoria de greutate de până la 57 kg, programată la ora 20:30. Anastasia Nichita va lupta în ultimul act pentru aurul olimpic contra japonezei Tsugumi Sakurai.