miercuri, 30 septembrie, 2026
  • USD
  • EUR
Nistrul scade, autoritățile caută soluții. Tofan: „Să ne concentrăm pe cum asigurăm oamenii cu apă”
Captură: Guvernul RM

Nistrul scade, autoritățile caută soluții. Tofan: „Să ne concentrăm pe cum asigurăm oamenii cu apă”

Asigurarea cu apă a localităților care depind de Nistru este acum prioritatea Guvernului, în condițiile în care nivelul râului continuă să scadă. Premierul Vasile Tofan spune că autoritățile caută soluții pentru stațiile de captare de la Cosăuți și Coșernița și susține că eforturile trebuie concentrate pe prevenirea întreruperilor în alimentarea populației.

„Am făcut tot ce a fost posibil ca să prevenim această situație și acum trebuie să ne gândim cum ne asigurăm cu apă și la Coșernița, și la Cosăuți, ca să nu rămână oamenii fără apă. Pe asta trebuie să ne focusăm”, a declarat premierul miercuri, în debutul ședinței Guvernului din 30 septembrie.

Vasile Tofan a recunoscut că situația provoacă nemulțumire și că oamenii au motive să ceară explicații. Premierul spune că Guvernul este deschis inclusiv soluțiilor venite din afara instituțiilor statului.

„Există foarte multă lume critică și, pe bună dreptate, cred că are dreptul să fie furioasă și să fie critică. În același timp, ne-am dori foarte mult ca această critică să fie constructivă. Dacă sunt oameni care consideră că ne pot ajuta, care au soluții pentru situația de pe Nistru, suntem deschiși, colaborăm cu toată lumea”, a spus Tofan.

Premierul a abordat în acest context și acuzațiile potrivit cărora nivelul scăzut al Nistrului ar fi provocat de Ucraina. El le respinge și spune că deficitul de apă afectează în prezent mai multe râuri din Europa. Vasile Tofan a dat exemplul Dunării, al cărei debit ar fi scăzut de la aproximativ 3.600 la 1.600 m³/s, dar și al Rinului, unde nivelul redus al apei afectează navigația. O situație dificilă este înregistrată și pe Prut, unde debitul evacuat din lacul Costești-Stânca a fost redus la 14 m³/s.

„Pe Prut, la noi, unde s-a ajuns la 14 metri cubi pe secundă, tot ucrainenii au blocat apa? (...) Este o problemă mare, am ajuns într-o situație foarte gravă și acum lumea încearcă să găsească vinovați ușor”, a declarat premierul.

Amintim că nivelul lacului Novodnestrovsk a coborât sub pragul critic de 111 metri, față de nivelul normal de circa 121,5 metri. La stația de captare de la Cosăuți, apa a scăzut cu aproximativ 23 de centimetri în numai 24 de ore.

Nivelul Nistrului continuă să scadă. Ucraina nu mai poate asigura debitul minim către Republica Moldova
Situația hidrologică a Nistrului se agravează, iar volumul de apă din lacul de acumulare de la Novodnistrovsk a ajuns la un nivel critic. Subiectul a fost discutat la o nouă ședință extraordinară a Comisiei Nistrene. Autoritățile ucrainene au informat partea moldovenească că, în ultimele două săptămâni, debitul natural de apă

Probleme sunt și pe Prut. Debitul evacuat din lacul Costești-Stânca a fost redus la 14 m³/s, după ce nivelul apei a scăzut cu 1,28 metri de la începutul lunii septembrie.

Tot marți, președinta Maia Sandu a avertizat că problema apei ar putea reveni an de an, pe fondul perioadelor tot mai severe de secetă. Șefa statului a cerut Guvernului, primăriilor și instituțiilor responsabile să pregătească surse alternative de apă și să adapteze infrastructura de captare la noile condiții climatice.